Aşa trebuie să arate o petrecere de lansare, mă rog, în genul ăsta că dac-o faci la fel nu are niciun haz.
Am fost aseară la petrecerea Puma Crative Factory şi m-am distrat grozav. Vorba Mirunei, “dă-le oamenilor mari voie să se joace şi vei avea un eveniment reuşit”.
Să ridice primul mâna cel care n-a folosit măcar o dată în viaţă un produs Avon. Săpun, şampon, chiar şi-o perie de păr, să nu mai vorbim despre pudre, rujuri, etc., au trecut fără doar şi poate şi prin baia ta. Pentru că asta nu mai era de ajuns şi pentru că noi femeile vrem tot timpul ceva mai mult, Avon a lansat zilele trecute, într-un mod cât se poate de original, noul site pentru femei Avon Connects:
Jur că şi eu ştiu melodia şi mi-ar fi plăcut să fiu prin zonă la timpul respectiv. 🙂
Din ciclul “ţara piere şi baba se piaptănă” vom vorbi azi despre burete. 😀
Prima dată a fost unul mic şi verde cu care mama ne freca spatele, mâinile şi picioarele. Il umplea cu spumă din belsug şi ni-l plimba pe piele cu multă îndemânare. De mamă.
Apoi a fost buretele sprijinit de tabla din clasă. L-am remarcat în prima zi de şcoală. A mea. Tovarăşa învăţătoare a şters tabla şi ne-a spus că buretele trebuie să fie tot timpul curat. Pentru asta trebuia spălat cu apă şi clătit cu oţet. Aşa-i că nu ştiaţi asta? Primii 3 ani de şcoală i-am petrecut într-o sală de clasă în care mirosul de oţet ne însoţea de la prima până la ultima oră. În clasa a-IV a am schimbat şcoala, învăţătoarea şi modul de a şterge tabla. 😀
Am fost aseară să văd expoziţia de desene a lui draw for joy şi m-am bucurat nespus să-i văd creaţiile pe viu. La fel de mult cum m-am bucurat, s-o văd şi pe Roxana pe viu. Ştiţi cum e? Exact ca în desenele ei, doar că-i mult, mult mai delicată.
Ce mai, am avut o seară foarte misto, mi-am dus piticele la expoziţie, au măzgălit şi ele un pic pe acolo, s-au pozat cu Roxana, au vorbit cu Cristian şi m-au pus să le promit că le şi cumpăr un desen din cele expuse. 🙂
Am făcut şi câteva poze, vă arăt una: Continue reading Desene, Puma şi creaţie
Dacă cineva mi-ar fi pus acum vreo două luni întrebarea aceasta:
aş fi răspuns fără să mă gândesc prea mult, 14 ani. Pentru că n-ar fi fost nici prea devreme, nici prea târziu, iar copilul n-ar fi nici prea mare nici prea mic. Adică, înţelegeţi dumneavoastră, de la 14 ani şi amenzile ţi le iei pe buletinul personal, aşa că meriţi, zic, să ai email cu numele tău, că s-ar putea să-ţi trebuiască fie şi numai pentru plăţile online. 😀
Acum însă n-aş mai răspunde aşa, şi schimbarea n-a venit numai de când Iulia are email la magic desktop , ceva în genul ăsta pentru necunoscători:
Have a stelar week! (o urare via titus)
Ştiu că n-aţi crede despre mine să-mi placă genul ăsta de muzică:
Ştiu că vorba bună în general câştigă ………vreau să aud un stadion întreg cum strigă….
Am învăţat că dreptatea mi-o fac io…
Hai că n-am mai auzit de ceva vreme pe nimeni plangându-se că are strada neasfaltată. Toţi avem acum borduri frumoase şi trotuare asfaltate. Noi aveam chiar şi stada bine facuta, lină ca-n palma, era mai mare dragul să te dai cu rolele pe ea. 😀 Până într-o zi, acum vreo lună şi jumătate, când oamenii străzilor (aşa le zic eu ăstora care asfaltează străzi încă din 99 şi tot n-au terminat) au apărut la noi pe stradă nechemaţi. Nepoftiţi. Nenimic. Şi s-au apucat de treabă. O treabă de mântuială, desigur. Fără nicio avertizare, fără nicio măsurătoare au început să toarne asfalt. De fapt nu asfalt, ci un fel de balast, ceva cu pietre în el, nu ştiu că nu mă pricep. Dar văd bine. Mai ales cu ochelarii.
Bun, au turnat o dată, au mai turnat o dată, exact ca atunci când vopseşti ceva şi dai şi-a doua mână. Nu ne-am plâns, dar nici bine nu ne-a părut, pentru că vă mai spun o dată, strada era foarte bună înainte. Acum când toată lumea se aştepta ca ei să toarne şapa finală, drumarii nostri şi-au strâns catrafusele şi-au plecat.
Acum vine partea cea mai interesantă. Nici două zile n-au trecut şi au apărut prietenii lor, baieţii de la gaze. Da exact, cu picamăre. Şi-au spart frumos strada de la un capăt la altul, ca să schimbe ţeava de gaze. Pentru liniştea noastră, a locuitorilor. Aşa scria pe pancartele pe care le-au montat la capetele străzii şi pe care le-au luat cu ei când au plecat. Pentru că da, au plecat şi ei acum vreo două săptămâni. Strada în urma lor a rămas aşa:
Chiar dacă temperaturile nu o arată simt că anotimpul rece se apropie, fie şi numai prin prizma faptului că se întunecă mult mai devreme.
Deşi la şcoală s-a trecut la programul de iarnă, când copiii ies acum de la ore, e deja întuneric. Vorbesc de cei care învaţă după-amiază unde se încadrează şi Sonia cu Iulia.
Aseară când am ajuns eu la şcoală, copilele erau, împreună cu alţi copii care îşi aşteptau părinţii, în părculeţul de lângă şcoală (ieşiseră un pic mai devreme decât ar fi trebuit). Când zic părculeţ, aş vrea să înţelegeţi două leagăne, o bancă şi un topogan. Îşi puseseră cu toţii ghizdanele pe băncuţă şi se zbenguiau prin părculeţ.
Tata avea o vorbă. “Ce zi e azi? Joi? Păi dacă e joi, e bine.” Nu ştia nimeni niciodată de ce dacă era joi, era bine. Nu i se întâmpla să pună întrebarea asta luni, marţi sau miercuri, nici măcar vineri, ca să nu mai vorbim de sâmbătă şi duminică. La el joi era bine.
Vorba asta am mai auzit-o şi la alţi oameni care însă nu ţineau cont şi se întrebau în orice zi a săptămânii “Ce zi e azi? …….? A, dacă e ….. e bine!”
După aşa o introducere plictisitoare mă gândesc că doar cei care au ajuns pâna aici cu citititul merită să afle secretul ăsta. Dragii mei, dacă e miercuri e bine, ascultaţi-mă pe mine.