A mai fost cineva la bioenergoterapeut?

În continuare mi-e greu să scriu cuvântul ăsta.: bioenergoterapeut. Mă rog, o fi şi el în nomenclatorul de meserii că am auzit că “prezicător” e meserie de acum. Hai care vrea să-i ghicesc?

Revenind, mă duc de vreo 5 zile la bioenr…….eut, cică să-mi tratez unul dintre rinichi care zice ecograful că-i pe ducă. Duca asta nu se făcuse simţită, în sensul că niciodată nu m-a durât nimic. La rinichi mă refer că în rest… numai în cot de câte ori am simţit o durere acută. 😀

E, dacă după prima zi am simţit aşa un fel de energie în plus în tot organismul, după a doua  şedinţă au început să mă doară rinichii. Amândoi. Pe rând. Mă apuca unul, mă durea ce mă durea şi când ziceam că sunt mai rezistentă ca durerea şi i-am venit de hac, se muta în partea cealaltă. Chestia asta a ţinut o zi, cu întreruperi evident. Nu era o durere insuportabilă dar era durere. Atât. Din ziua aia durerea nu m-a mai vizitat şi sper să n-o mai facă niciodată. Doctorul sau cum i se spune bionerg………ului mi-a spus că şansele de recuperare ale rinichiului sunt de 90%.

Eu mai am două şedinţe din seria asta şi apoi la interval de o lună mai fac două serii de câte 7 şedinţe zilnice. Voi credeţi în chestii din astea? Are cineva ceva experienţe de gen? Cică tratează o mulţime de boli.

A, şi nu costă nimic. Lumea spune că dacă vrei să-i dai ceva bani la sfârşit ca mulţumire, îi dai, dacă nu, nu.

(Visited 392 times, 1 visits today)
MamiStie

Mai eu nu am fost la energo…ut, dar sunt deschisa la orice pana la cutit. Abia astept sa imi spui ce ai facut.

Sunt curioasa daca iti repara rinichiul si daca da cat de “mult” i-ai multumi ?

Iti tin pumnii, bafta multa!

nina

@MamiStie- pai doctorul spune ca el doar ii da organismului niste energie in plus cu care el singur se face bine. Asa ca mult depinde si de noi. Bine ai venit!

Carmen

Cica pentru aceasta terapie trebuie sa ai multa credinta, acum merita incercat mai ales ca e moca, dar vorba lui Mihai consulta un specialist. Multa sanatate!

morena

Pfff. N-am fost niciodata la bio… asta. Dar nici nu cred prea mult in ei. Acu’ daca tot nu costa nimic… Dar mi se pare dubios ca acum te dor rinichii. Sa ne tii la curent totusi, ok? Sanatate!

Nico

buna as vrea si eu sa merg la energo…am ceva probleme.. cumva ai fost la Molnar?sper sa imi raspunzi vroiam mai multe detalii in legatura cu programul sedintelor adica te programezi sau nu conteaza ora sedintelor?.multumesc

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.