Ce ţi-e şi cu părul ăsta. Ţi-l dă mama natură creţ, tu eşti nemulţumită că îl vroiai drept. Dacă ai avut noroc şi părul îţi stă drept şi mai e şi bogat, tu îţi iei cele mai performante bigudiuri şi ti-l faci creţofolin. Dacă eşti blondă şi diafană, sigur ai fi vrut părul negru sau măcar roşcat, pe când toate brunetele posibile se visează blonde îmbracate în alb. Life sucks, I know!
M-am născut cu un păr castaniu, culoare extrem de la modă acum vreo doi ani. Din păcate atunci eu aveam părul vopsit, deci nu m-a ajutat deloc faptul că pe dedesubt eram la modă. Chestia asta cu vopsitul am început-o în primul an de facultate. Ţin minte că mi-am făcut rezervare la coaforul hotelului Dorobanţi (mama unei colege de facultate era coafeză acolo, nu vă imaginaţi că ştiam eu de Dorabanţi) cu gândul de a mă tunde şi vopsi. Exista un singur impediment, tata îmi spusese că n-am voie să mă vopsesc, cât timp mai vreau să vin acasă. A mai zis ăsta bătrân al meu că dacă mă mărit şi soţul meu e de acord să mă fac şi albă în cap atunci el n-o să mai aibă nimic împotrivă, dar până atunci: “Uite, tată, ce păr frumos castaniu ai, nu se cade să-l vopseşti!”
Aşa stând lucrurile, înainte de a merge la coafor îl sun pe tata şi îi spun:”Bate-mă, omoară-mă, m-am vopsit şi-mi stă super.” Voiam să văd care-i reacţia lui şi mă aşteptam să mă facă cu ou şi cu oţet, dar taţii de fete nu sunt aşa. E numai gura de ei. Al meu, când a auzit că m-am vopsit deja, deci faptul era consumat, mi-a zis: “Să-ţi fie de bine, când vii acasă să te vedem şi noi?” Vă daţi seama cu ce inimă usoară m-am dus eu la coafor ştiind că am binecuvântarea tatălui. 🙂 Şi da, mi-a ieşit chiar super noua freză. Atunci.