fără toane

Hai că  n-am mai auzit de ceva vreme pe nimeni plangându-se că are strada neasfaltată. Toţi avem acum borduri frumoase şi trotuare asfaltate. Noi aveam chiar şi stada bine facuta, lină ca-n palma, era mai mare dragul să te dai cu rolele pe ea. 😀 Până într-o zi, acum vreo  lună şi jumătate, când oamenii străzilor (aşa le zic eu ăstora care asfaltează străzi încă din 99 şi tot n-au terminat) au apărut la noi pe stradă nechemaţi. Nepoftiţi. Nenimic. Şi s-au apucat de treabă. O treabă de mântuială, desigur. Fără nicio avertizare, fără nicio măsurătoare au început să toarne asfalt.  De fapt nu asfalt, ci un fel de balast, ceva cu pietre în el, nu ştiu că nu mă pricep. Dar văd bine. Mai ales cu ochelarii.

Bun, au turnat o dată, au mai turnat o dată, exact ca atunci când vopseşti ceva şi dai şi-a doua mână.  Nu ne-am plâns, dar nici bine nu ne-a părut, pentru că vă mai spun o dată, strada era foarte bună înainte. Acum când toată lumea se aştepta ca ei să toarne şapa finală, drumarii nostri şi-au strâns catrafusele şi-au plecat.

Acum vine partea cea mai interesantă. Nici două zile  n-au trecut şi au apărut prietenii lor, baieţii de la gaze. Da exact, cu picamăre. Şi-au spart frumos strada de la un capăt la altul, ca să schimbe ţeava de gaze. Pentru liniştea noastră, a locuitorilor. Aşa scria pe pancartele pe care le-au montat la capetele străzii şi pe care le-au luat cu ei când au plecat. Pentru că da, au plecat şi ei acum vreo două săptămâni. Strada în urma lor a rămas aşa:

N-a mai venit nimeni de atunci, măcar s-o peticească şi să ne lase o pancartă  frumoasă cu “Aici sunt banii dumneavoastră“.