Mă sună Sonia:
-Mami, nu ştiu să fac exerciţiul doi la română.
Eu: De ce? Ce nu ştii?
Ea: Păi, mi se dă un fragment din Bubico şi eu trebuie să transcriu partea care mi s-a părut cea mai comică.
Eu: Aşa, şi?
Ea: Mie nu mi s-a părut nimic comic în textul ăsta.
Eu: Ia, citeşte-mi şi mie fragmentul!
Ea:
– Frumuşel căţel aveţi, zic eu cocoanii, după câteva momente de tăcere; da’ rău!
– Aş! nu e rău, zice cocoana; până se-nvaţă cu omul; dar nu ştiţi ce cuminte şi fidel este, şi deştept! Ei bine! e ca un om, frate! doar că nu vorbeşte…
Apoi către paner, cu multă dragoste:
– Unde-i Bubico?… Nu e Bubico!…
Din paner se aude un miorlăit sentimental.
– Să-i dea mama băieţelului zăhărel?… Bubico! Bubi!!
Băieţelul scoate capul cu panglicuţe… Mamiţa-l degajează din ţoalele în cari dospeşte-nfăşurat şi-l scoate afară. Bubico se uită la mine şi mârâie-n surdină. Eu, apucat de groază la ideea că nenorocitul ar încerca să mă provoace, zic cocoanei:
– Madam! pentru Dumnezeu, ţineti-l să nu se dea la mine! eu sunt nevricos, şi nu stiu ce-aş fi în stare… de frică…
Dar cocoana, luând în braţe pe favorit şi mângâindu-l cu toată duioşia:
– Vai de mine! cum crezi d-ta?… Noi suntem băieţi cuminţi şi binecrescuţi… Noi nu suntem mojici ca Bismarck…
– Ha? zic eu.
– Bismarck al ofiţerului Papadopolinii.
Dându-mi această explicaţie, cocoana scoate din săculeţul de mână o bucăţică de zahăr:
– Cui îi place zăhărelul?…
Bubico (făcând pe bancă sluj frumos, cu toată cletinătura vagonului): Ham!
– Să-i dea mamiţica băiatului zăhărel?
Bubico: Ham! Ham!
Şi apucă bucăţica de zahăr şi-ncepe s-o ronţăie…
Ea: Tu găseşti ceva amuzant?
Eu: Nu, puiule, ai dreptate.
Ea: Da, dar Iulia cică a găsit… 🙁
Ce scumpeeee sunt!!!
Pai sa ii zici Soniei sa tina ochii inchisi si sa puna degetul pe text, si acolo unde a pus degetul e bucata amuzanta.
[…] This post was mentioned on Twitter by Nina Costea, Nina Costea. Nina Costea said: of, Doamne, ce copiii minunati am https://www.toane.ro/2010/10/28/teme/ […]
hhahahahhaa, genial, trebuie neaparat sa fac si eu un copil din asta. chiar doi 😛
presupun ca iulia nu a vrut sa ii arate ce parte comica a gasit ea 😀
Deci: una bucata copil gaseste comicul situatiei, cealalta bucata vede doar realitatea umana. Damn!
Amandoua si-au facut tema corect!
@Draw for Joy – hahaha, i-am spus. Stii ce mia raspuns? Hahah, ce amuzant! 🙂
@Ioana- da, exact, nu i-a aratat.
@cafeaua_neagra- stii cum a scris Sonia? ” Nu am gasit niciun pasaj comic in acest fragment.”
Soro, să le pui filmu ”Bubico” cu domnu Birlic. Sunt precisă că o să le placă!
@Tanti Jeni- asa am sa fac. Probabil ca asa, scos din context, nu prea ai cum sa vezi comicul. 😀
@Nina – Daca nu a vazut nimic amuzant, nu a vazut. Asta-i frumusetea: nu exista termeni exacti, tine de interpretarea fiecaruia.
vaiii, tin minte cand studiam si eu bubico :)) dar imi placea, mi se parea cumva hazliu 🙂
[…] Tema – când temele copiilor pun nişte probleme. PS: La mulţi ani, Nina! […]
mda, eu il sunam pe tata sa-l intreb la matematica. iar cea mai … nu stiu cum sa zic intrebare de la tema pe care mi-o amintesc e din clasa a V-a, la poezia “bade ioane”. de ce-l chema ion pe badea din poezie. singurii copii care isi facusera tema au fost aia ai caror parinti aveau telefon la serviciu. 🙂 iisuse, sunt 20 de ani de atunci. chiar ca a fost o tema tampita, daca o tin minte.
poate sonia isi va aminti si ea tema cu bubico peste 20 de ani. 🙂