fără toane

Ştiaţi că se găsesc pastile de cloramină la farmacie?  Ştiaţi că există oameni, mai bine zis femei care au nevoie de ele în octombrie pentru piscină?
Aseară am fost la faramacie să iau un sirop de tuse. Sonia behaie. În farmacie lumea de pe lume, care mai în baston, care ţinându-se de-o falcă, care galben la faţa, etc. Eu ce eram mai răsărită. Eu şi doamna din faţă.

Cum spuneam, lume multă şi necăjită la coadă. Dialogul de mai jos, redat din memorie, desigur, m-a amuzat şi scos din pepeni în acelaşi timp, astfel încât, atunci când am ajuns la casă, pe lângă faptul că arătam la fel de bolnavă ca restul oamenilor de la rând, am luat în plus şi câteva pastile de extraveral. 😀
Farmacista (cu glas numai lapte şi miere): Bună ziua! Cu ce vă servesc?

Clienta (o doamnă corpolentă cu multe brăţări şi geantă+portofel de firmă): Aveţi pastile de cloramină pentru piscină?

Farmacista: Avem cloramină, însă numai tablete de 0.5g  ambalate 1800buc/cutie. Costă, imediat vă spun, 110 lei cutia.

Clienta: 110 lei? Aşa, şi cât înseamnă 1800 buc în kilograme?

Farmacista (după ce a făcut nişte calcule amănunţite, când putea să citească pe cutie): 900g

Clienta: A, păi soţul meu mi-a spus să iau cam 6 Kg.

Farmacista (senină, începe să calculeze) : vă trebuiesc cam 7 cutii.

Clienta: Serios?

Farmacista (reia calculele): Da, îmi ies 6  şi ceva, însă nu desfacem cutiile, aşa că vă trebuiesc 7.

Clienta: Nu, vă cred, numai că mă gândeam să nu fie cam mult să dau aproape 800 de lei pe cloramină.

Farmacista: Nu ştiu, dumneavoastră hotărâţi.

Clienta: da, n-am ce să fac, va trebui să iau, aşa mi-a spus, aşa fac.

Farmacista: deci vă dau 7 cutii?

Clienta: da, nu ştiu ce să fac, daţi-mi.

Farmacista verifică ceva în computer şi spune: Nu avem decât 5 cutii.

Clienta: păi şi eu ce fac, îmi trebuiesc 7.

Farmacista: Vă dau eu 5 şi mai căutaţi.

Clienta oarecum înduplecata: Bine, facem asa.

Farmacista îi dă cutiile şi o întreabă cum plăteşte.

Clienta scotând un card din geantă: Cu cardul.

Farmacista trece cardul prin POS şi o roaga pe clientă să introducă pinul. Aceasta stă un pic, se gândeşte şi introduce un pin greşit. Farmacista repetă operaţiunea şi clienta bagă alt pin, tot greşit.

La coadă se legaseră prietenii şi se dicuta despre Băsescu şi nenorociţii de politicieni. Eu fierbeam. Doamna în baston îşi lăsase rând şi se retrăsese pe un scaun de lângă uşa.Tot dialogul de mai sus nu vă imaginaţi că s-a desfăşurat repede, ci cu pauze luuungi de gândire de ambele părţi. Să fi trecut o jumătate de oră de la începerea poveştii.

Clienta scoate alt card şi îl intinde plină de speranţă farmacistei. Aceasta o întreabă dacă la ăsta ştie pinul. Clienta spune că nu crede, dar speră ca la cardul respectiv să nu fie nevoie de pin. Ştia ea ce ştia. N-a fost nevoie.

Un om din faţa mea, care urmarea ca şi mine scena spune printre dinti: S-au inventat carduri şi pentru proşti. Apoi adresându-se doamnei ce tocmai plătise 550 lei pe 5 cutiuţe de cloramină:  Stimată doamnă, pentru cultura dumitale află că pentru piscine cloramina se cumpără la găletuşă sau chiar la sac de la un magazinele de specialitate. Chiar şi din supermarket. Nu spun că ce aţi luat dumneavoastră nu-i bun, spun numai că e foarte scump. O găletuşă de 6 kg e pâna în 200 lei în magazinele de care vă vorbesc.

Clienta foarte enervată:  Şi de ce nu mi-ai spus domnule mai devreme? M-ai lăsat să cumpăr aşa de scump de aici şi abia acum îmi spui?

Domnul: Nu-mi pace să mă bag în discuţii cu necunoscuţi, dar dumneavoastră staţi de atâta timp la ghişeu în faţa mea, încât cred că putem spune că deja ne cunoaştem. Sper că aveţi piscina acoperită.

Clienta nervoasă indreptându-se spre uşă. Sigur că da, e acoperită.

Farmacista adresându-se următorului client, un domn ce părea că dormise ultima jumătate de oră:  Spuneţi vă rog, ce doriţi?

Clientul: Un antinevralgic.

Morala: Barbaţii sunt de vină. Cum să trimiţi aşa o doamnă să ia cloramină pentru piscină?