Sunt dependenta de cafea. N-as fi crezut. Abia ieri mi-am dat seama ca nu-i de gluma si i-am inteles, pastrand proportiile desigur, pe cei care vor sa se lase de fumat sau si mai grav, de droguri.
Am venit ieri dimineata la job (da exact, jobul ala la care mai am de mers doar 4 zile, care de acum is aproape 3) ca o floricica, cu gandul sa beau o cafea mare si neagra, indulcita ca un ceai si daca se poate cu mult lapte. Numai ca odata ajunsa in firma constat ca toata lumea-i nervoasa si bautorii de ceai sunt mistocari. Adica se apucasera de o cateinca nebuna la adresa noastra a bautorilor de cafea. Pentru ca nu era cafea. Nici picatura. Nimic. Nada. Se terminase de vineri si inca nu sosise persoana care se ocupa cu aprovizionarea in firma. Nasol.
Nevoia mea de cafea, alimentata si de glumele fara perdea la adresa starii in care ma prezentam (a se citi adormita, reticenta, nesuferita, rea, ciufuta, etc.) s-a manifestat foarte noasol. Ma minunam si eu de ce stare puteam sa am doar din cauza ca nu aveam cafea. Ar fi fost simplu sa merg la primul chiosc si sa-mi iau o cafea, dar nu-mi place orice pisoarca si Starbucks-ul era departe. 😀