În fiecare toamnă aşa cum facem ordine in ţară, în cămară sau în şifonier, e indicat să ne facem ordine şi-n viaţă. Asta încerc eu să fac azi şi îmi este foarte greu să vă descriu starea în care sunt.
Chiar dacă decizia am luat-o în cunoştinţă de cauză, tot mi-e greu. Dar mi-e şi bine. Şi nu mă aşteptam să-mi fie altfel. Nici măcar nu vă pot povesti, dar poate într-o zi am s-o fac. Au fost 5 ani frumoşi, excelenţi chiar, cu bune şi cu rele. Vor face parte din amintirile mele mereu şi ei, anii, şi oamenii cu care am lucrat. Toţi. De la baza la vârf sau invers luaţi, toţi îmi sunt dragi. Chiar si cei care au plecat inaintea mea sau mai ales ei. 😀