Am ajuns să trăim vremuri în care credem că în spatele oricărei acţiuni binevoitoare din partea cuiva stă un interes.
Zilele trecute eram la şcoală şi aşteptam să-mi iau fetele. Mi-am amintit că a doua zi trebuie să le cumpar flaute şi am intrat în vorbă cu bibliotecarea scolii, cu scopul de a mă lămuri ce model de instrument trebuie să iau. Eu sunt expertă în gafe de genul: cumpăr exact ce nu trebuie şi mai iau şi două. 😀
Discuţia a început timid deoarece nu mi se părea tocmai prietenoasă doamna bibliotecară, dar pe parcurs mi-am dat seama că-i o femeie extrem de comunicativă, care chiar m-a invitat în bibliotecă să-mi arate ce model trebuie luat, mi-a explicat că cei din clasele mici folosesc alt tip de flaut (e mult spus flaut, dar mi-e mai uşor să zic aşa) cu doar trei sunete, pe când cei mari (aici intra Sonia si Iulia 🙂 ) cântă cu un instrument cu 8 sunete. Îmi arată ambele modele şi îmi spune că ar fi bine, pentru a nu face nici-o confuzie, să iau cu mine un flaut de la dumneaei şi să merg cu el la magazin pentru a nu greşi.
În loc să mă bucur de toată această bunăvoinţă venită din partea ei, în capul meu era doar “oare doamna asta se aşteaptă să-i dau ceva, o atenţie, pentru că m-a lămurit în priviinţa instrumentului, ba chiar îmi lasă câteva zile un flaut ca să ştiu ce tre’ să cumpăr?”
Asta nu-i bine deloc, nu cred că-i o gândire sănătoasă din partea mea.
Salvarea mea a venit din faptul că m-am pus în locul ei şi m-am gândit ce-aş face eu dacă aş avea posibilitatea să ajut un om care-mi cere nişte informaţii. Mi-am dat seama că aş fi procedat şi eu exact la fel şi pentru nimic în lume n-aş fi vrut ca cineva să considere că am făcut asta pentru ceva în schimb.
Vorbele cu care s-a încheiat conversaţia noastra au venit să susţină ultimele mele gânduri. Doamna mi-a spus că nu-i nicio problemă dacă aduc flautul în câteva zile înapoi, îl pot lăsa la doamna secretară dacă nu-i ea în şcoală şi mi-a urat spor la învaţătură pentru copii cu o voce care mi-a amintit de vocea bunicii atunci când ne povăţuia de bine.
Deci da, nu toata lumea care se poartă frumos, aşteaptă ceva în schimb.
Ba da a vrut ceva de la tine, si chiar a obtinut. Ce? …senzatia de bine pe care ti-o da ” facerea de bine “.
@Nicu- bre, asta n-a obtinut-o de la mine, asta si-a facut-o cu mana ei, cum s-ar zice. 🙂
Am avut ocazia in ultimele luni sa traim BUNATATEA oamenilor, asa cum nu credeam. Amabiliate, generozitate, FARA NIMIC ascuns. Ne-a prins bine. Cand ti se face un bine, pur si simplu bucura-te si multumeste. Si fa la fel pentru altii 🙂
@ Nina
Pai da, dar daca nu erai tu…
Daca ajungi sa te gandesti prea mult in astfel de situatii ajungi sa te simti deranjat.
Sunt o gramada de situatii asemanatoare in viata de zi cu zi: “ar trebui sa-i las spaga frizerului? cat ar trebui sa-i las?”, “ar trebui sa-i dau ceva cersetorului de la coltul strazii?”, “cu ce sa ma duc la doctor ca nu pot sa ma duc cu mana goala”
Eu as clasifica aceste personaje zilnice dupa alt criteriu: daca mai am nevoie de el vreodata sau nu mai am.
Principiul 1: nu dau nimic in plus decat i se cuvine unui personaj de care nu mai am nevoie alta data
Principiul 2: prietenia nu se face pe bani, deci este exclusa orice forma de imprumuturi de natura financiara
~~ din principiul 1 si 2 rezulta exact si care rude din familie pot avea parte de concesii ~~
Principiul 3: dau spaga in functie de cat primesc; daca in meseria mea primesc mult, returnez si eu consistent dar daca in meseria mea primesc putin returnez strictul necesar
Principiul 4: platesc consistent atunci cand am un interes financiar iminent care depinde de decizia cuiva (de obicei autoritati)
Principiul 5: gesturile de bunavointa (de genul pe care l-ai descris tu mai sus) se fac in functie de simpatii personale sau de mood-ul de la momentul respectiv.
Remeber these and you’ll be happyer than before 🙂
Mi s-a întâmplat ceva asemănător când un doctor drăguţ şi-a făcut timp să-mi răspundă la toate întrebările mele tâmpite deşi nu avea nicio obligaţie. La fel am gândit şi eu : “oare se aşteaptă să-i dau ceva?”. Mi-am dat seama mai târziu că aşa este el şi că nu aştepta nimic în schimb.
Unii dintre semenii nostri asa s-au nascut, cu dorinta de a face bine celor din jur, cu un zambet, cu o vorba buna, cu un sfat intelept, cu un indemn, cu o mana intinsa la timp, uneori poate cu un imprumut. E drept ca ne mira asemenea gesturi cand vin din partea celor pe care abia atunci i-am cunoscut. Dar si ei primesc ceva in schimbul gestului lor. Bucuria de a-l ajuta pe cel de langa el. Unii cu asta isi hranesc sufletul.
Si mie mi se-ntimpla cind stau de vorba cu o muiere, am impresia ca vrea ceva de la mine 🙂
citind doar titlul( îmi pare rău dar mi’e leneeeeeeeeee :)) ), imi place să cred că atunci cand sunt ajutat de cineva am reuşit să fiu convingător… b-)