Merg adormită şi nu tresar la niciun stimul. Fac asta nu numai eu, ci noi cu toţii. E mai bine aşa. Să ne vedem de ale noastre. Aud asta des şi probabil că până la un punct e şi adevărat dar în niciun caz nu e mai bine.
Când eram mică ştiam sigur că atunci când voi creşte îmi voi putea îndeplini toate dorinţele. Exact aşa cum spune acum Sonia că ea îşi va lua maşină fără acoperiş peste 10 ani. 😀 Nu i se pare deloc irealizabilă dorinţa şi mă bucur că-i aşa. E foarte important să crezi în forţele tale. Nu neapărat fizice.
Pe masură ce anii au trecut, am devansat unele planuri. Din lene, sau hai să-i spunem delăsare, din lipsă de timp, din comoditate şi nu în ultimul rând din lipsă de bani. Dar niciodată n-am renunţat la ele. Pâna acum.
Nu ştiu de ce îmi e din ce in ce mai greu să cred că voi ajunge cândva să îmi pot planifica, în linii mari, desigur, câteva obiective, măcar pentru anul viitor. Şi planul ăla să fie măcar 80% realizabil. Spun anul ce vine pentru că nu mai sunt copil şi mi-ar plăcea ca lucrurile să se întâmple acum, cel mult la anu’.
Spun asta pentru că în primavară am făcut nişte planuri pentru vara asta. Nu ne-am ţinut de ele şi vina nu-i exclusiv a altora. Dar ar trebui să fim optimişti, să spunem: “noi să fim sănătoşi că le-om face la anu” .
Numai ca eu n-am nicio certitudine că va fi aşa. 🙁
Si eu imi fac niste planuri uneori cu adevarat fabuloase. Si nu reusesc sa pastrez niciun fel de bun simt al realitatii. Desi vad ca nu se realizeaza si ca uneori chiar este imposibil, eu nu renunt. Tot la fel de fabuloase le fac, ba si mai si:))
@Draw For Joy- hahaha, sa stii ca ai dreptate, m-am mai gandit si planurile mele, chiar daca pe termen lung ar fi perfect realizabile, intr-un an cum vreau eu sunt fabuloase. De aia, care va sa zica, nu-mi ies. 🙂
Hai bre, fii barbata !!! 😉
Cu perseverenta , rabdare s-un dram de noroc toate-s posibile .
Io cand eram pustoaica ,adica pe vremea impuscatului sa fim clari , cand nimeni nu iesea din……perimetru decat c-un glonte-n teasta , eram convinsa, dar ABSOLUT convinsa ca voi vedea intr-o zi Disneyland , deci Franta . Si asa a fost , la 28 de ani dar DA , am vazut !!!
SI nu-i singurul” succes” pe care l-am prevazut …..numa’ ca io am asa …neste veleitati de ……….witch dupa cum obisnuieste sa spuna a mea consoarta .lol
ps: pe Disneyland l-am descoperit dupa vizionarea unor diafilme , cu voia profei de franceza care vizitase Franta si pe care io o banuiam a fi un pic securista . Dar na….detalii 🙂
Ideea e ca eu mi-am exprimat convingerea cu voce tare si desi toata clasa a ras de mine , mai cu seama ca eram unul dintre copiii cei mai saraci din scoala , totusi si EA , profa , credea c-am sa ajung sa vad cu ochii mei imaginile prezentate . Deh, de fapt ea ma vedea la promenada pe Champs Elysees asa chestii ii inspiram d-unde sa stie ea ca in ziua de azi nici Parisul nu mai e ce-a fost 🙁
Asa ca ….si Sonia probabil isi va lua masineta fara acoperis 🙂 la 18 ani, de ce nu ??!!??
@Isolda- l-as mania pe Dumnezeu sa spun ca eu n-am realizat multe din cate mi-am propus, dar nici nu pot sa spun ca am scapat de orice grija. Sper ca fetele sa-si poata implini si mai multe!
Moralul sus.. si gandeste ca totul iti va iesi cum asa cum iti doresti… toate cele bune
@Alecs- multumesc!
totul e sa ne facem planuri rezonabile
@indra- ai dreptate, teoria o stiu dar ma omoara practica. 🙁