Month: September 2010

Am făcut mişcare – e rău

După un weekend petrecut în zona din fotografie ai zice că vii de drag la serviciu, dar nu-i cazul la mine, care n-am mai mers cu pingeaua mai mult de 1 km de ani buni.

După o drumeţie pe un traseu de munte foarte uşor, 4 ore dus/intors, parcurs în nişte bascheţi de bulevard bucureştean, m-am gândit că ar fi indicat să iau o aspirină, să previn astfel febra musculară. 😀  Mi-a ieşit. A doua zi n-am avut nimic. Nu tu durere, nu tu muşchi contractaţi, nimic.

Aseară (adică peste încă o zi ) când am ajuns acasă, dupa 3,5 ore parcurse în maşină, n-am mai putut coborî. Din automobil. Atunci când am încercat să-mi mişc picioarele, am simţit cum toţi muşchii lor s-au aliat împotriva mea şi, sub privirele uluite ale vecinelor ieşite la porţi să mai schimbe o vorbă una cu alta duminică seară, m-am târât cu demnitate până în curte. Nu-mi venea să cred. Cum, tocmai eu, care mai ieri ( a se citi acum 20 de ani)  treceam gardurile de 2 m cu săritura hoţului şi urcam  Jepii mari de doua ori într-o zi, să anghilozez acum de la mers? Nu-i a bună.

Continue reading Am făcut mişcare – e rău

L-am luat pe nu în braţe

Am nişte draci de numa-numa şi nu-s de la lipsa de shopping. Sunt de la nişte oameni care pâna mai ieri îmi erau icoană. Şi supărarea nu-i pe ei ci pe mine, pentru că nu-i vina lor că sunt aşa cum sunt ci-i vina mea că n-am înţeles la timp nişte chestii.

În starea în care sunt acum cred că-i numai bine să-i răspund lui Dragoş la leapşă şi vă spun 6 lucruri despre mine, numai că-s lucruri care încep cu nu:

– Nu suport oamenii duplicitari. Care în faţă  îţi spun una şi pe la spate alta. Pe acelaşi subiect. Pe vremuri îmi era ruşine de ruşinea lor, dar cu timpul mi-a mai trecut şi acum mă pregătesc de perioada în care le voi spune verde-n faţa nişte chestii.

Continue reading L-am luat pe nu în braţe

Visul

Luni mi-am pus telefonul să sune la ora 6 (aveam o treabă de rezolvat) şi bineînţeles că nu a mai resetat nimeni alarma aia aşa ca, deşi ieri nu l-am auzit,  azi dimineaţă a sunat a nesimţire.  M-am ridicat fără de deschid ochii, am oprit sunetul de fanfara răguşită care venea din telefon şi se oprea undeva departe în ungherele casei, dupa care m-am aşezat în pat să mai dorm vreo oră. Asa a început…

Măi fraţilor, se făcea că locuiam într-un apartament de bloc, cu două camere. Sufrageria era dată cu fundul în sus pentru că venise fratele meu şi-mi adusese un obiect de mobilier lăsat moştenire de-ai mei, un obiect care nu se mai potrivea nicăieri la el acasă şi acum stătea în mijlocul sufrageriei mele. În sufrageria asta, înainte de apariţia obiectului care nu era nici masă nici dulap, dar şi masă şi dulap, exista o masă. Masa dispăruse.

V-am pierdut? E, aşa mă simţeam şi eu, pierdută în casa asta necunoscută care era totuşi a mea, în momentul în care aud o voce ce mă strigă din bucătărie. Era Hădean. Adi Hădean. Gătea. La mine în bucătăria din vis, care nici măcar nu era o bucătărie de vis. 🙁

Continue reading Visul