În vacanţă fiind, am reuşit să citesc şi Războinicii lui Hitler, o carte document despre oamenii-cheie din jurul Führer-ului: Erwin Rommel, Wilhelm Keitel, Erich von Manstein, Freidrich Paulus, Ernst Udet şi Wilhelm Canaris.
Şase personalităţi puternice ( mai puţin Keitel, care sincer, nu cred că-şi avea locul între cei enumeraţi mai sus), şase cariere militare dintre cele mai diferite au jonglat cu constiinta si, dând dovadă de multa obedienţă, l-au ajutat pe Hitler să-şi câştige pe merit titlul de “Criminalul secolului XX”.
Toţi reprezentanţi ai elitei militare germane, deşi nu au aderat la ideile naţional socialismului, au fost mânaţi de dorinţa de a-şi face meseria exemplar şi-au devenit astfel instrumentele lui Hitler în războiul său nimicitor.
Dintre cei 6 generali (da ştiu că unul dintre ei e amiral), personal sunt fascinată de două personalităţi: genialul Manstein, cel pe care Hitler nu si-a permis niciodata sa-l injoseasca asa cum facea cu ceilalti, respectiv Canaris, pentru că-i singurul dintre cei prezentaţi în carte, care a încercat să facă ceva concret pentru îndepărtarea Führer-ului.
Destine reprezentative pentru o armată care, cu tot scepticismul manifestat faţă de ideologia nazistă şi cu tot dispreţul pe care îl avea în ceea ce-l priveşte pe „Caporalul“ Hitler, s-a derogat de orice răspundere, invocând obligaţia de a executa ordinele primite de la acesta. “Feldmareşalii prusaci nu se revoltă!” De la acest crez au pornit ofiţerii de rang înalt prinsi între datoria de militari şi opoziţia faţă de un comandant suprem din ce în ce mai paranoic.
În Germania postbelică s-a dorit crearea unei legende conform căreia armata era „curată“, în sensul că nu avea nici o legătură cu masacrele naziştilor. Adevărat sau nu, un lucru e sigur însă: soarta omenirii ar fi putut fi alta dacă acesti 6 soldaţi ai lui Hitler ar fi dat dovada de mai putina obedienţă şi l-ar fi înfruntat pe dictator. Dar n-au făcut-o, deşi fiecare dintre ei şi-a dat seama mai devreme sau mai târziu, că pentru crimele la care au luat parte, vor trebui să plătească mai multe generaţii de germani.
Chiar dacă Guido Knopp nu-i unul dintre cei mai respectaţi istorici, cartea merită citită fie şi ca lectură de vacanţă.
Ar mai fi Claus Schenk Graf von Stauffenberg. Ăsta n-a fost general dar a fost creierul Operațiunii Walkiria.
Oooo da, Stauffenberg saracu’ s-a luptat ca un leu (chiar si cu o singura mana, el, nu leul). Dar eu cred ca l-a tradat cel care a pus explozibilul in geanta, din moment ce bomba aia n-a reusit decat sa rapuna trei oameni. 🙁