Ce bine te simti cand esti satul- cat esti de multumit de tine si de lume!
Oameni cu oarecare eperienta in materie ma incredinteaza ca o constiinta curata ii face pe multi fericiti, dar dupa parerea mea, o burta plina are acelasi efect, in schimb te costa mai putin si nu presupune atata bataie de cap. Te simti atat de iertator si de generos dupa o masa bogata, atat de nobil, atat de bun!
Ciudat mai e si ascendentul pe care il au asupra intelectului organele noastre digestive. Nu putem munci, nici gandi, daca nu binevoieste Maria Sa stomacul. El ne dicteaza sentimentele si pasiunile. Dupa omleta cu slanina, el spune: “Munceste!” Dupa friptura, zice: “Dormi!” Dupa o ceasca de ceai, ii spune creierului: “Acum trezeste-te si arata ce esti in stare. Fii elocvent, profund si duios… Dupa o bucata de cozonac fierbinte, el spune: “Fii obtuz si fara suflet!”, iar dupa brandy, luat intr-o cantitate suficienta, auzi: “Ei acum, nebunule, stramba-te si da-te tumba ca sa rada si semenii tai.