Pentru cei care se aşteptau să scriu ceva deştept în dimineaţa asta (nu că aş mai fi scris ceva deştept vreodată, dar am câţiva cititori răbdători care au încredere în mine şi-mi spun că mai devreme sau mai târziu tot vor citi un articol bun aici), vă rog să mergeţi să citiţi altceva, eu azi (şi un general lunea) nu pot să gândesc. Urăsc lunea şi ea mă urăşte pe mine. Pretty fair.
Totul începe cu o rază de soare care-mi intră dimineaţa pe fereastră şi o face altfel decât în celelalte zile. Adică, lunea raza intră piezis şi se opreşte supărător pe ploapele mele. Deschid ochii orbită şi văd că-i 7.30. Luni.
Închid ochii din nou şi încerc să nu mă gândesc la nimic. Îmi iese. Nici nu-i greu la cât de goală mi-e mintea. 😀