Sunt primite pe mail, m-am distrat ceva cu ele si am zis ca poate voi nu le stiti:
“Draga Dumnezeule! Daca esti atent duminica in biserica, iti arat pantofii mei cei noi.”
“Dumnezeu! Vreau sa traiesc 900 de ani, ca tipul acela din Biblie.”
“Niciodata n-as fi crezut ca movul se potriveste cu portocaliul, pana ce n-am vazut apusul de soare, ce ai facut marti seara. A fost super…”
E vară.
E una dintre dimineţile frumoase de vară.
E timpul pentru o cafea baută vara la masa din curte.
Crinul portocaliu e cel care îmi atrage privirea azi, dintre toate florile de vară înflorite în gradiniţă.
Nu-s mulţumită deloc. Ce-i aia o săptămână de concediu? Nu-i uman. Vă spun din experienţă.
Săptămâna trecută am fost în concediu. Ca tot omul sătul de muncă şi rutină am plecat unde am văzut cu ochii. Am nimerit în locuri frumoase, unele uitate de lume, altele pline de actual. A fost foarte frumos şi poate că şi din cauza asta în loc să mă bucur că am avut un concediu mişto, eu plâng. De-a binelea. Am ajuns la concluzia că e foarte periculos să ai doar o săptămână liberă, mai ales dacă se întâmplă să fie fix în mijlocul verii.
Păi până să-ţi dai seama că nu mai trebuie să te trezeşti devreme dimineaţa, nu mai trebuie să te gândeşti cu ce te îmbraci azi, nu-ţi faci griji nici în privinţa gătitului, curăţeniei sau altor treburi curente, te trezesti că e deja duminică şi tu luni trebuie să fii la serviciu. Să ştiţi că nu contează dacă-ţi iubeşti munca sau nu. 🙁
Concediul de odihnă de o săptamana nu-i bun nici pentru cel care m-a angajat. Păi cu ce îl ajută pe el dacă mă întorc la muncă cu dorul de concediu cu tot? Nu, nu-l ajută. Pe când dacă aş avea câte un concediu de o lună, două, m-aş plictisi de zile libere şi aş dori aşa de mult să mă întorc la muncă încât atunci când o voi face, voi avea un chef şi-un spor de numa-numa. Evident că asta-i doar un moft, probabil că dacă-ar fi aşa, aş găsi eu să mă plâng de ceva şi în cazul acela. 🙁
Gina este un personaj real. Locuieste intr-un sat din jud. Braila (da exact, e vecina cu ai mei) si are 14 ani. A termiat anul asta clasa a VIII-a si aici educatia ei se va opri. Sitatia materiala a parintilor, fara niciun venit stabil, nu-i permite sa-si continue studiile.
Gina mai are doi frati mai mari, dintre care unul fost premiant. Stiu ca odata, fratele acesta al ei a primit pentru rezultate excelente la invatatura o bicicleta cu care sa poata merge la scoala. Scoala era pe vremea aia la cca 5 km de casa lor. Nici el nu a mers mai departe la liceu. 🙁
Mama copiilor e o femeie lenesa. Nu face curat, nu face mancare, nu merge la serviciu. Singurul ei merit este ca are pe langa casa cateva gaini si in gradina morcov si ceapa. Gina face curat, Gina se ingrijeste de fratii ei mai mari care la randul lor s-au ingrijit de ea. Copiii astia s-a crescut unul pe altul fara sa spere la nimic.
Ce face o femeie cu toane in orele de pranz, cand copiii dorm si sotul face bazine? Da, stiu, ar trebui ca ea sa-si faca somnul de frumusete. Si chiar asta face de obicei, numai ca azi e o situatie speciala, in care a gasit ceva mult mai bun de facut, dar tot strans legat de frumusete, cum altfel. 🙂
Incepand cu ora 12 Dove organizeaza azi o conferinta despre frumusete pe facebook. Ce bine ca s-a inventat facebook-ul asta, ma gandesc ca daca ne chema undeva, intr-o sala de conferinta traditioanala, multe dintre noi n-ar fi putut ajunge, asa ca acum nu aveti nicio scuza sa fiti prezente in sala virtuala in care au loc discutiile, adica aici. Se intelege ca sunteti toate invitate, ca ne vom da cu parerea despre frumusete adevarata, feminitate si ingrijirea pielii si vom face cunostinta cu moderatoarele de azi Alice Nastase si Catalina Coca, doua dintre ambasadoarele Dove .
Cum nu le stiti? Alice Nastase, redactor sef la revista Tango (aha, parca o stiti acum) si autoarea mai multor carti ce au ca element principal femeia, spune legat de campania Dove:
Stiu ca azi ati mers majoritatea dintre voi la serviciu si mai stiu si cata tragere de inima aveti sa faceti asta, asa ca pentru incurajare va spun ca-s departe de civilizatie, acolo unde intenetul nu merge decat daca vrea el si unde apele cresc si scad dupa cum le dicteaza mama natura, nu autoritatile.
Ma gandesc sa mai raman cateva zile. Tantarii isi fac de cap, dacriticele sunt departe de a mai fi o prioritate si vara nu vrea sa-si intre in drepturi. Dar noi facem exact ce vrem, dansam, cantam, ascultam muzica, ne plimbam, ne bronzam, mancam, ne uitam la filme si ne bucuram ca a castigat Spania camionatul. 🙂
La ce vârstă?
Nu te întreb când ai făcut cartofi prăjiţi sau ouă ochiuri, deşi şi asta poate fi desul de complicat, dar nu. Vreau să spun o mâncare adevărată, ai curăţat un dovlecel, o ceapă, un morcov, o ciupercă şi mai mai ştiu eu ce şi le-ai gătit.
La mine s-a întâmplat prin clasa a VII-a, când mi-a lăsat mama instructiuni pe o hârtie si ingrdientele într-un castron mare. De atunci şi până când am putut să spun că-s bună la bucătărie, au mai trecut vreo 15 ani. 🙁
Nu eu. Aş vrea ca asta să-şi dorească un copil. Ba nu, toţi copiii din ţara asta.
În drumul meu spre serviciu trec dimineaţa pe lângă stadionul Lia Manoliu şi văd deseori sportivi (nu fotbalişti) îmbrăcaţi în treninguri albastru cu alb pe spatele cărora scrie cu litere mari ROMÂNIA. Şi sunt aşa frumoşi…
Era o vreme când să ai un trening din ăsta (pe care să nu-l fi plătit) era visul oricărei fetiţe din gaşca noastră de pe stradă. Cu toatele am fi vrut să ajungem la Olimpiadă sau măcar la un concurs internaţional unde să purtăm treningul României. Pentru asta ne antrenam chiar şi în curtea grădiniţei pe iarbă şi făceam tot felul de flick flack-uri, şpagate şi sărituri ciudate, căzând şi încercând din nou, gândindu-ne că poate, dacă suntem foarte bune, vom ajunge să avem şi noi trening ca cel al Danielei Silivaş. Dacă nu ştiti cine a fost Daniela Silivaş, înseamnă că ori sunteţi foarte tineri ori nu sunteţi români, deşi asta n-ar trebui să fie o scuză. 🙁
Oare de ce companiile (nu neaparat cele de telefonie mobila despre care e vorba azi) nu-şi apreciază clienţii până în momentul în care aceştia sunt, în 90% din cazuri, pierduţi.
Soţul meu are un abonament la Vodafone de prin 2004. La început era foarte avantajos, vorbea de rupea şi plătea în jur de 50-60 lei/luna. În ultimul timp însă, facturile nu vin mai jos de 200 lei şi nu vorbeşte în niciun caz de 4 ori mai mult ca înainte.
A incercat de vreo trei ori să discute cu Vodafone şi să încerce să-şi schimbe abonamentul cu unul mai avantajos dar i s-a răspuns de fiecare dată că ăsta e abonamentul pe care el şi l-a ales şi că nu poate decât să-şi mai ia un alt abonament şi să le folosească concomitent, dar asta ar fi însemnat nu mai ştiu ce bălării, că până la urmă n-a făcut nimic şi a mers în continuare cu facturi gigant (pentru noi) . 😀
…când puteau face lucrurile altfel.
Martha privea cu ochii pe jumătate închişi la perechea ce se dezmierda zgomotos la masa din stânga ei. Copiii ăştia îi aminteau de vremea când venise prima dată în local. Îmbrăcată aproape ca o femeie de stradă, îl târâse aici pe Stephan, fără ca măcar să bănuiască cum aveau să evolueze lucrurile între ei.