Nu eu. Aş vrea ca asta să-şi dorească un copil. Ba nu, toţi copiii din ţara asta.
În drumul meu spre serviciu trec dimineaţa pe lângă stadionul Lia Manoliu şi văd deseori sportivi (nu fotbalişti) îmbrăcaţi în treninguri albastru cu alb pe spatele cărora scrie cu litere mari ROMÂNIA. Şi sunt aşa frumoşi…
Era o vreme când să ai un trening din ăsta (pe care să nu-l fi plătit) era visul oricărei fetiţe din gaşca noastră de pe stradă. Cu toatele am fi vrut să ajungem la Olimpiadă sau măcar la un concurs internaţional unde să purtăm treningul României. Pentru asta ne antrenam chiar şi în curtea grădiniţei pe iarbă şi făceam tot felul de flick flack-uri, şpagate şi sărituri ciudate, căzând şi încercând din nou, gândindu-ne că poate, dacă suntem foarte bune, vom ajunge să avem şi noi trening ca cel al Danielei Silivaş. Dacă nu ştiti cine a fost Daniela Silivaş, înseamnă că ori sunteţi foarte tineri ori nu sunteţi români, deşi asta n-ar trebui să fie o scuză. 🙁