Ca să stabilim de la început, cred că horoscopul este ceva vital, de care depinde în totalitate viitorul tău (şi al meu, desigur) sau cel puţin ziua ce urmează şi nu poţi pleca dimineaţa din casa până Neti nu-ţi spune exact ce vei face azi. Asta e valabil fix până termină de spus ce se va întâmpla azi cu cei din zodia ta. Cu toţi. Apoi, ca prin minune şi fără nicio avetizare ţi se sterge din minte, tot ce ţi-a prezis la horoscop, protevista. Tot. De unde cu un minut înainte nici nu puteai să-ţi închipui ziua fără să-ţi ştii horoscopul, acum poţi pleca liniştit la treburi, că oricum ce-a fi să se întâmple, se va întâmpla. Am luat exemplul cu Neti nu întâmplător, dacă aş fi zis Urania, trebuia aprofundat subiectul. 😀
Azi dimineaţă luam un consistent mic dejun (format dintr-un sandviş cu pâine neagră cu seminţe, gresată cu câteva picături de ulei de măsline, cu brânză, roşie, suncă…) alături de soţ, care soţ o aude de undeva din depărtare pe Neti Sandu spunând horoscopul. O aud şi eu şi ascult ce-mi spune. M-am străduit să ţin minte, ca să vă zic şi vouă, că poate v-a scăpat informaţia, însă atât am putut reţine: “scorpionii vor avea parte de voie bună, se vor întâlni cu oameni dragi şi vor petrece”. 🙂
Moment în care Sorin îmi spune că mie în fiecare zi îmi prezic ăştia că mă distrez, că-mi merge bine, că mă vad cu prietenii, că-mi ies afacerile şi că nu-i corect, că lui (la gemeni) nu-i spune niciodată aşa, el află mereu că trebuie să muncească, să se străduiască şi să mai încerce, că poate-i iese. 😀