Ziua de lucru stoarce toată vlaga din femeie, iar femeia sunt eu. Vin de la birou sperând să găsesc acasă liniştea şi armonia care să-mi încarce bateriile. De cele mai multe ori chiar aşa este, dar nu şi azi.
La intrare tronează două ghiozdane pline cu cărti, al căror loc nu-i nici pe departe holul. Anticipând urmarea începe să mi se ridice tensiunea şi–mi strig copiii. Ce linişte, ce armonie? Se aude de sus un ţipăt înfundat şi un glas uşor nazal care strigă: „Mamiii, Iulia nu mă lasă să fac baie, intră peste mine.” Aha, deci am nimerit la ora de baie, decalată de fete, cu de la ele putere, cu trei-patru ore. Ma bucur într-un fel, căci mă gândesc că de obicei după baie sunt liniştite şi îşi iau câte o carte cu care îşi petrec seara. Ţipetele se înteţesc însă: „Iulia, dă-mi gelul de duş şi pleacă de aici.” „ Mami, Sonia nu mă lasă să o spăl eu pe spate.” „Pleacăăăăă!
Închid ochii şi îmi imaginez o insulă însorită, cu palmieri şi şezlonguri, mare şi valuri…
Mâine-mi duc fetele la ţară la bunici, intenţionez să le las acolo câteva săptamâni. De luni voi începe să mă plâng, că deja mi-e dor de ele. 🙁
Cum pentru ce? Nu contează. Ce, până acum a contat unde s-au dus banii din taxe, TVA, amenzi, etc. Nu. Atunci de ce-ar conta unde se duc donaţiile.
Acest cuvânt atât de des auzit acum, pun pariu pe ce vreţi voi că acum o săptămână vă era necunoscut.
Gata, am terminat-o cu mâncarea. Cu mâncarea nesănatoasă desigur, gen tocăniţă cu cartofi şi încă trei legume cu şuncă tăranească afumata şi dreasă cu smântână sau macaroane cu brânză şi stafide scufundate în vişinată. Gata.
Miercuri au facut toata dupamiaza cumparaturi impreuna cu doamna invatatoare. Joi au avut banchetul de sfarsit de clasa a IV-a, cu muzica, dans, glume si pareri de rau. Deja pareri de rau. Si sunt asa de mici daca ma intrebati pe mine.