fără toane

Tata:

– Voi doi (eu si fratele meu, Laurenţiu) nu ieşiţi afară la joacă, pâna nu e curaţenie lună la voi în cameră.

Noi, cu capetele plecate şi feţele triste, intrăm în cameră şi privim resemnaţi dezastrul. Totul era cu susul în jos, adică paturile nefăcute, hainele curate amestecate cu cele murdare erau prezente la tot pasul (la propriu), cărţile şi caietele într-o dezordine de nedescris pe birou, pe scaun, pe pat… perdeaua era desfăcută din câteva cleme, cănile cu laptele de seara stateau stinghere pe marginea mesei, iar asta era doar ce se vedea, la o simplă aruncare cu privirea.

Nimic nu amintea de faptul că cu doar 24 de ore înainte camera abia fusese amenajată. Nimic. Poate doar lipsa prafului vizibil, dar cine să mai caute urme de praf în aşa dezastru. Fusesem ca două mici termite care văzându-se într-un loc numai al lor,  frumos amenajat, dăduseră frâu liber bucuriei şi se alelesese praful de tot. Sau aproape de tot, pentru că încă se mai putea face câte ceva.

Cu ochii în lacrimi, mai supăraţi pe tata decât pe noi, am început să strângem. E un fapt dovedit că durează infinit mai mult timp să aranjezi decât să deranjezi, dar în cazul nostru nici cu inelul Arabellei nu s-ar fi rezolvat mai repede decât am rezolvat-o noi.

Am luat toate hainele grămadă şi le-am indesat în şifonier. Am pus cărtile una peste alta şi le-am aruncat în dulapul cu cărţi a cărui uşă cu greu a rezistat închisă, am întins aşternuturile pe pat şi în câteva minute, după ce am prins pâna şi perdeaua la loc, ieşeam din camera cu cănile murdare de lapte pe care le-am spălat frumos la bucătărie.

Tata s-a uitat cu drag la noi şi a trecut repede dintr-o extremă în cealaltă, a renunţat la critica constructiva şi după ce şi-a aruncat un ochi în cameră s-a declarat mulţumit şi ne-a lăsat la joacă. 🙂

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Aseară când am ajuns acasă în afară de faptul că fetele îşi lăsaseră ghiozdanele în curte, nu aveam ce să le reproşez, camera lor arata bine (nu vreau să exagerez şi să zic că era curat). Asta până mi-am adus aminte de modul în care făceam eu curat la vârsta lor, şi am deschis şifonierul.  Camera s-a umplut de haine. 😀

Unele lucruri nu se schimbă niciodata. 🙁