Dimineaţă, exact ca azi, doar că personajele erau altele atunci. Se asemanau totuşi foarte mult cu tinerii de azi. Începea bacu’ la Economic în Târgovişte şi în toate celelalte licee din ţară. Prima zi, prima probă, examen oral la română.
Eram împreună cu colegii de clasă. Copii destul de bine pregătiţi şi suficient de stresaţi, încât să facem glume seci şi caterincă fără feedback.
Sala în care avea loc examinarea era la capătul holului mare. La ora nouă fix primii 4 elevi au intrat în clasă şi noi ceilalţi, mai norocoşi pentru că nu eram la începutul listei, am apucat să vedem catedra plina de pateuri, prăjituri şi suc (dădusem câte 50 lei în banii de azi) şi feţele statice şi inexpresive ale celor 3 profesori din comisie. Nu ne-au impresionat, poate şi pentru că mai era mult până ne venea rândul.