Miercuri au facut toata dupamiaza cumparaturi impreuna cu doamna invatatoare. Joi au avut banchetul de sfarsit de clasa a IV-a, cu muzica, dans, glume si pareri de rau. Deja pareri de rau. Si sunt asa de mici daca ma intrebati pe mine.
Le-am intrebat daca pot veni la banchet si eu si mi-au raspuns ca parintii nu sunt invitati, banchetele sunt pentru elevi, nu pentru parinti. Cred ca au drepatate, nu-mi amintesc sa fi venit mama cu mine la niciun banchet sau seara distractiva, ca asa se numeau pe vremea mea. 😀 A fost atata tevatura pe ele, cu ce sa se imbrace la banchet, ce pantofi sa-si ia (nu aveau oricum decat o singura varianta), cum sa-si faca parul, etc. Pana la urma le-am multumit pe amandoua si au fost incantate de tinutele lor. 🙂
Ieri au avut si serbarea de sfarsit de an cu spectacol si inmanarea premiilor. Copiii talentati din scoala au sustinut in fata noastra un spectacol de doua ore intr-un soare insuportabil. La nici 200m de scoala, primaria detine un club cu o sala mare de spectacole care sta in cea mai mare parte a timpului goala. Cat de greu ar fi fost sa permita desfasurarea serbarii asteia in sala? Insa nu-i acuz de nimic, s-ar putea ca, conducerea scolii sa nu gandeasca asa departe si sa tina, din traditie, premierea in curtea scolii.