Să trimitem copiii în tabără

Ştiţi fapte bune -fapte rele, nu-i aşa? Ei, eu făcusem blogul ăsta aşa, pentru a face o diferenţă între faptele bune şi cele rele şi a trage apoi concluzia logică, credeam eu, că faptele bune îs mai multe. Din lipsă de timp şi poveşti de la voi, dar şi de la mine nu am mai publicat nimic acolo de ceva vreme, dar asta nu înseamnă că nu putem încă face fapte bune şi nu putem contribui cu ele la  o campanie deosebită: faci o faptă bună, o înscrii pe siteul http://cardsofjoy.heidi-chocolate.com/ şi pentru fiecare 250 de fapte bune, Heidi trimite în tabară un copil talentat, care nu a mai fost niciodată într-o tabară şi nici nu şi-ar permite una.  Nu trebuie sa cumperi ciocolata, ci doar să faci o faptă bună.

Proiectul, numit „Cards of Joy”, e iniţiat de Heidi şi este derulat exclusiv online. Eu am publicat deja acolo o fată bună, sper să o faceţi şi voi, nu vă costă nimic şi puteţi ajuta oameni. Mi se pare o idee foarte mişto, pe de o parte ne pune pe noi la muncă (e musai să faci ce faptă buna pe care s-o povesteşti)  şi pe de altă parte  bucură  câţiva copii care n-au fost nicidată în tabară si pe care îi puteţi vedea aici.

Deocamdata sunt scrise doar 282 de fapte bune, deci un singur copil pana acum pleaca in tabara.

Continue reading Să trimitem copiii în tabără

Si a fost excursia

Ieri Iulia si Sonia ( fetele mele de 11 ani 😀 ) au fost in excursie. Initial ele mi-au spus ca excursia e la Brasov. Cand am fost la sedinta cu parintii acum vreo 10 zile, am aflat ce de fapt excursia e la Curtea de Arges. Luni mi-au zis ca se duc la Horezu si la Horezu au fost. 😀  La oraleala, cum spun ele.

S-au intors pe seara aducand cu ele ploaia si un manunchi de lucruri cumparate sau muncite de ele, dupa caz:

Continue reading Si a fost excursia

Exerciţiu de utilitate

Măi omule, tu te-ai gândit vreodată serios, tu angajat, cum ar merge firma la care lucrezi fără tine? Cât de util eşti tu acolo? De ce doresc oamenii ăia să te aibă în continuare angajat?

Ok, sunt sigura ca tu esti cel mai important din firma, toata activitatea se învârte în jurul tău, nimeni în afară de tine nu mai face nimic, dar să spunem că tu pleci mâine.  Se blochează activitatea? Nu se mai fac plăţi? Nu se mai încasează bani? Rămâne stocul nevândut câţiva ani? Nu mai sună telefoanele? Dacă sună nu are cine să răspundă la ele? Nu se mai plătesc salarii? Se împrăştie clienţii? Se închide firma?

Ce s-ar întâmpla dacă de mâine ţi-ai căuta de drum?

Continue reading Exerciţiu de utilitate

Azi vorbim despre frumusete

Frumusetea, acest substantiv de gen feminin, s-a nascut din nevoia naturala de continuitate.
Daca ai facut vreodata baita unui copil si i-ai atins pielea, nu se poate sa nu te fi gandit ca si pielea ta a fost candva asa de fina si de matasoasa. Sa ne lamentam acum in pareri de rau, nu-i cazul, dar sa facem ceva in sensul acesta, se poate.
 
Va invit sa vorbim despre frumusete, acea frumusete care izvoraste din simplitate. Sa fim ambasadoarele frumusetii in campania Dove, sa spunem ce ne place si ce nu la noi si sa incercam sa ne mentinem cat mai mult, finetea aceea de „piele de bebelus”.
 
In demersul asta catre frumusetea continua, Dove isi aduce aportul cu gelul de dus Dove Visible Care, disponibil in trei variante: “Renewing” recomandat pentru piele normala, cu o formula special creata pentru a hrani pielea (asta i-al meu), “Brightening” care reimprospateaza si aduce stralucire pielii fara luciu (mi-ar trebui mai degraba asta) si “Softening”  pentru pielea uscata si pentru catifelare, iar noi venim cu experienta noastra. Fiecare dintre noi ar trebui sa avem cate un gel din asta cremos macar timp de 7 zile, pana vedem diferenta.
 
Nu-i greu sa devii si tu una din Ambasadoare, trebuie sa-ti faci un cont pe site-ul campaniei, unde poti scrie despre experienţa cu Dove Visible Care. Iti spui mesajul in stilu-ti personal si convingator, il recomanzi  catre cinci prietene iubitoare de frumos si esti inscrisa in competitie. La finalul fiecărei luni, in functie de numarul de voturi obtinute de la sustinatoare, va fi aleasa cate o Ambasadoare Dove. Campania va dura pana la 31 iulie. Nici nu-i cazul sa va mai spun de premii, dar ele sunt…
 
Daca te hotarasti sa intri in concurs, eu te sustin. Trebuie numai sa ma anunti si facem impreuna o campanie intreaga de sustinere. Oh, ce mi-ar placea, ca cea care pleaca la Barcelona sa fie una dintre voi. Da ati auzit bine, spa, rasfat si Barcelona.
Acum ca am lamurit asta, dincolo de campanie, sunt curioasa cum va ingrijiti voi pielea. Ati reusit sau nu pana acum sa fiti multumite de frumusetea pielii voastre? Mai este ea la fel de matasoasa ca-n copilarie? Pentru ce vrei tu sa fii frumoasa? Stiu, pentru tine, dar recunoaste ca nu numai. Pentru ca frumusetea e mai ales hrana pentru ochii si sufletul privitorului. Si daca nu ma credeti, haideti sa-i intrebam pe baietii din jurul nostru.

Decizia

Bianca şi Maria s-au hotătât ca în weekendul ăsta să-i ceară colegei lor de apartament, Corina, să ia o hotărâre. Fetele au hotărât că au suportat-o destul şiau de gând să-i spună acum pe şleau cum stă treaba. Dupa opinia lor, Corina trebuia să înceteze sau să plece.

În urma cu doi ani Corina şi Maria erau cele mai bune prietene. Sau cunoscut în facultate, s-au împrietenit şi  la un moment dat, prin anul trei, s-au hotărât să locuiască împreună. Maria se şi angajase şi avea un salariu bun iar Corina mai mergea uneori pe la prezentări de moda sau evenimente şi câştiga şi ea cât să-şi poată plăti întreţinerea şi să-şi permită în plus două ieşiri în club în fiecare lună.

Au avut o problema când aparatmentul care le-a plăcut şi pe care l-ar fi vrut neapărat, avea 4 camere. Le -ar mai fi trebuit o fată. Atunci a intrat în peisaj Bianca, o fată cunoscută recent şi despre care ştiau că-şi căuta casă. Bianca era cea mai mare dintre ele, treminase facultatea de vreo doi ani şi lucra într-o firmă de arhitectură.

Continue reading Decizia

Pestele trece prin stomac

Azi mi-e foame. Adica in fiecare zi mi-e foame dar azi am de ales pentru ca sunt acasa. Fac peste, bine condimentat, la gratar, o salata verde facuta ca la mama acasa si limonada cu miere. Asta-i felul doi. La felul unu avem o ciorba de fasole din cea mai buna, facuta cu mare maiestrie de mama.

Cine m-a pus sa vorbesc despre mancare? Stau, ma uit la gratar si ma intreb daca asta-i raiul. Muzica imi canta de undeva din spate, glasurile copiilor se aud de pe terasa, Sorin stropeste florile si eu scriu.

Mi-e foame, ma duc sa intorc pestele pe partea cealalta si sa aduc mujdeiul. Nu v-am spus de mujdei? N-ar putea sa lipseasca, mai ales ca avem aici oameni inebuniti dupa peste cu mujdei. Nu v-am spus de oameni?

Continue reading Pestele trece prin stomac

Ai parcat, ţi-am luat-o

Eu am oroare de ăştia care ridică maşini, dar când ai comis-o tre sa plăteşti. Odată, acum vreo 6 ani mi-au ridicat maşina din parcarea Senatului, pentru că nu avea ecuson, în condiţiile în care eu venisem să aduc ceva marfă forului legislativ (niste pixuri de lux :D).

Cine credeţi că a plătit amenda atunci? Domnu’ de la achizitii, care nu-mi dăduse ecuson…

Ieri la prânz la Unirii se ridicau Mercedesuri: Continue reading Ai parcat, ţi-am luat-o

Şi-am fost la #zoomon

Ca urmare a invitaţiei primite de la Adina am trecut aseară în fugă pe la Zoom ON, eveniment organizat de laptop news si hotcity la ceainăria Green Tea.

Am găsit acolo o încăpere plină de laptopuri noi, oameni frumoşi şi arome delicioase. Am butonat tastele noilor modele de laptopuri, am vorbit despre computere şi preferinţe în alegerea modelului ideal, am cunoscut-o pe Raluca Mareş de la laptopnews.ro  şi pe Andi. Am ratat la mustaţă (a mia oară) întâlnirea cu  Corina Georgescu (idaho). 🙁 Am băut şi-un ceai, cum altfel, şi m-am relaxat după o zi istovitoare de care o să vă povestesc curând. 😀

Vă las cu două trei poze:

Continue reading Şi-am fost la #zoomon

De n-ar veni vremea noastră

Avem o firmă mică de producţie confecţii. O avem de ani buni şi ne-am descurcat bine până acum. Am primit cu strângeri din dinţi şi dat mărunt din buze fiecare  modificare a politicii fiscale din ţara în care trăim. Dar acum cred că ne-a ajuns cuţitul la os. De ceva vreme comenzile au fost sporadice şi din ce în ce mai mici. Având cheltuieli de regie apropiate de zero (firma e în curtea noastră) nu se pune problema de închis sau chestii de gen, dar ne punem din ce în ce mai serios problema, ce ne facem cu taxele astea mari pe care urmează să le plătim?

TVA 24-25% şi impozit pe profit 20%. Cu alte cuvinte creştem preţurile către clienţii finali (datorită creşterii TVA), clienţi finali aproape inexistenţi şi în condiţiile de acum, apăi când s-or mări preţurile şi plătim impozit mai mare la bruma de profit. Ce gândesc ei, hai că se poate!

Continue reading De n-ar veni vremea noastră