Cum adică ursuleţi de plus stresaţi? Hei, trezirea, s-a terminat treaba pe Pamant si de plictiseala inventam servicii nefolositoare pentru urşi făra viaţă, platite de oameni cretini? Eu ştiu că din prostia speciei se câştigă bine, dar chiar şi cei mai retarzi dintre noi au limite, zic. Pentru că, iertaţi-mi exprimarea, oamenii pe care îi interesează stresul ursuleţilor de plus, ar putea să nu existe sau dacă există să-i ceară ajutor lui Scaraoschi şi să rezolve treaba.
Oare cei care au făcut afacerea asta îi zice afacere?) sunt în toate minţile? Fiţi atenţi aici program: Pachetul de lux prevede, în plus, o excursie la ferma de reni a Moşului, unde ursuleţul are privilegiul de a hrăni animalele fermecate. Sunt curioasă dacă au avut vreun client.
Nu mă întelegeţi greşit, nu am nimic cu ursuleţii de pluş, ba am şi eu două bucăţi sus pe şifonier la fete în cameră, dar ultima dată când m-am uitat la ei, pană şi vacanţa mea era departe de a fi ceva concret.