fără toane

De când mă ştiu, m-am mutat o singură dată mai serios aşa. Adică am plecat din apartamentul unde strânsesem câte şi mai câte şi am venit să stau o vreme (doar până termin facultatea 😉 ) la Sorin. Da, exact, despre soţul meu vorbesc.

Cum credeţi că se muta un student pe vremea aia? Păi ce, apelează el la firme specializate pentru transport mobila? Are el un plan în ceea ce priveşte mutarea? Nu. Sau cel puţin, eu n-am avut.

Mai era o lună şi jumătate până la licenţă şi proprietarul apartamentului în care locuiam ne-a anuntat ca trebuie să eliberăm casa, pentru că i se întorcea fata din străinătate şi era casa ei. 🙁

Am vorbit cu Sorin (da bre, era prietenul meu pe vremea aia) şi a rămas stabilit că pot sta la el oricât vreau. Bun… Dar cum mutam lucrurile, care nu erau puţine, ţinand cont că apartamentul fusese parţial mobilat, adică aveam eu frigider, televizor, masuţă, plus o gramadă de haine, borcane, farfurii, oale, nu vreţi să ştiţi.

Eu ştiam că Sorin are maşină, dar el niciodată nu venea cu ea la şcoală sau la întâlnirile noastre. Deci nu ştiam ce maşină avea şi nici nu mă interesa. Acum, ca să fac o paranteză, îmi dau seama că fraiere mai eram noi, fetele din vremea respectivă, auzi, să nu vină el cu maşina la întâlniri. Hm… Revenind, fiind vorba de mutare, ne-am înţeles să vină el cu automobilul să ma ajute. Nu a vrut însă, sub nicio formă, să vină pe lumină. S-a fofilat că are treabă sau mai ştiu eu ce şi mi-a spus că nu poate veni decât pe la 9 pm. “Mai bine mai târziu decât nicodată” mi-am zis, şi l-am aşteptat cu sacii de haine, cratiţele şi genţile la uşă, până a reuşit să ajungă. Acum îmi amintesc că atunci, el muncise toată ziua să-mi pregătească mie acasă la el, o camera proaspăt zugrăvită şi mobilată. Doamne, ce m-am mai bucurat când am văzut unde o să stau, dar asta-i altă poveste.

Odată ajuns în seara cu mutarea la mine, îmi spune că eu trebuie să stau în casă şi el va căra şi aranja toate lucrurile în  maşină. Pe atunci aveam bunul obicei de a-l asculta, aşa că, am stat ca un copil cuminte şi  i-am dat la mână rând pe rând tot ce era de luat din vechea locuinţă. Când a terminat de cărat totul, era deja undeva la 10.30 pm. Mi-am luat şi eu “la revedere” de la vechea casă şi am plecat împreună cu el către noua mea adresă. Dar pâna atunci mai aveam de traversat oraşul cu o maşină încărcată de mobilă şi bagaje.

Când am coborât în faţa blocului şi am văzut maşina, am înţeles de ce nu venea Sorin cu ea la întâlniri. Era o Dacie 1100 veche, veche. Tata socru’ zicea la un moment dat că aia a fost printre primele Dacii 1100 apărute pe piaţă.  Dacă maşina asta arăta de obicei veche, ei bine, atunci era ceva de groază. Imaginativă o Dacie 1100 mică şi lăsată, cu vopseaua sărită pe alocuri, cu un frigider vechi deasupra şi  încărcată cu tot felul bagaje. Am fost totuşi foarte multumită că a încăput totul dintr-o tură. 😀

Cu maşina gata să se prăbuşească, am plecat împreună, în prima noastra plimbare cu maşina sub cerul înstelat al Bucureştiului. Aproape că mă obişnuisem cu situaţia când, la un viraj mai brusc, Sorin a pus o frână mai bruscă şi unul dintre sacii cu haine din spate s-a răsturnat (nici nu-l legasem suficient de bine) şi s-a împrăştiat printre celelate lucruri. Mda, era fix sacul cu lenjerie intimă, dar asta aveam să descoperim mai târziu, când poliţistul care ne-a oprit, cum altfel,  ne-a pus să deschidem prtbagajul şi imediat ce a văzut chiloţi într-o oală, a început să râdă şi ne-a spus că ne urează viaţă lungă împreună.  Ceea ce s-a şi întâmplat. 🙂

Pâna la urmă am ajuns cu bine la destinaţie, uite că au trecut de atunci aproape 14 ani şi eu încă locuiesc aici. 🙂

Articolul ăsta este un fel de leapşă pe care am primit-o de la leoni şi care mi-a trezit aşa, un fel de amintiri super plăcute, aşa că, dacă ai amintiri legate de prima mutare, te invit să ni le împărtăşeşti. Sunt sigură că şi voi ati avut ceva peripetii de gen.  😉