Ieri eram cu maşina prin oraş, cu treabă. Multă treabă. Telefoanele sunau, clienţii cereau, furnizorii nu aveau, şoferii ceilalţi erau cel puţin la fel de grăbiţi ca mine.
La un stop prind un minut de relaxare şi mă uit spre intrarea în parcul de la Politehnică. Pe alee mergea liniştită o femeie cu un copilaş în cărucior şi cu o fetiţă un pic mai mare, cam de 4 ani, de mânuţă. Aia mică avea în mână o galetuşă de plastic din care se vedea capul blond al unei păpuşi. Echipa asta frumoasă înainta fără altă grijă pe aleea parcului.
Măi, vă spun, aşa mi-aş fi dorit în clipa aia să n-am altă treabă decât să merg cu copiii în parc, încât am uitat pentru câteva clipe că fac cu plăcere munca pe care o prestez zilnic la job, că-i zi de lucru, că am o gramadă de probleme de rezolvat.