Cap. I (fragment)
În odaia mică din capătul culoarului, în fiecare zi se auzeau glasuri de copii, care se estompau spre seară, când la flacăra lumânării aceştia îşi făceau lecţiile. Curentul le fusese tăiat acum o lună pentru neplată şi de câteva zile nu mai aveau nici apă, din acelaşi motiv. Blocul în care locuiau era unul select, situat aproape de centrul oraşului. Culoarele erau bine luminate, şi uneori, bunica deschidea uşa de la intrare, pentru ca un fir de lumină să poată pătrunde în camera în care copiii citeau şi scriau.
Parinţii încercau să nu facă o tragedie din lipsurile pe care erau nevoiţi să le îndure, şi le spuneau copiilor în fiecare zi că ei, de fapt, fac un experiment: vor să le arate şi lor cum au copilărit bunicii.
Ţaţa Didina, bunica dinspre tată a copiilor, stătea chircită cât era ziua de lungă, pe un scăunel lângă geam, privea strada şi asista tăcută la minciunile pe care părinţii le îndrugau copiilor. Nu era de acord cu ceea ce făceau ei, dar nici nu se împorivea. La urma urmei sunt copiii lor şi ei şi-i vor creşte, de asta era sigură, cum vor crede ei de cuviinţă.
Aseară am fost la şedinţă cu părinţii. 🙁
Mihai şi Oana au fost prieteni înainte de căsătorie cam 8 ani. Cred că v-am mai spus de ei dar, cum îs bătrână şi uit repede, reiau.
Pentru că avem doua fete, de fiecare dată când a fost vorba să le luăm cadouri, ma uitam la jucării pentru fete, logic. Soţul meu mai scăpa de lângă mine şi-l găseam la raionul cu roboţi şi maşinuţe, dar n-a fost chip să ia vreodată ceva de acolo pentru copiii noştri.