Până pe la 20 de ani, recunoşteam la prima vedere orice om cu care făcusem vreodată în viaţa mea cunoştinţă. Ştiam după nume toţi colegii de grădiniţă, după nume şi prenume, plus locul ocupat în bancă, toţi colegii de clasă din generală şi liceu. Recunoşteam pe stradă orice elev din şcoala noastră sau de prin zona în care locuiam şi eram contrariată de fiecare dată când auzeam “Ah, îl cunosc, dar nu ştiu de unde.” Gândeam la vremea aia şi probabil că nu greşeam prea mult: “Doamne, ce retard, cum să nu mai ştii de unde cunoşti un om?!”
Îmi mai aminteam, aşa în linii mari, cam ce am făcut mai important în fiecare an al vieţii mele, începând cu varsta de 4 ani, când m-am mutat de la Brăila la Târgovişte şi am început grădiniţa. Ceva gen, la 5 ani am fost prima dată la mare, la şase ani am fost la prima (şi ultima) prezentare de modă din viaţa mea, etc… 😀
Bunnn. Anii au trecut şi treptat am început să uit lucruri.
Sâmbătă m-am întâlnit la cumpărături cu un om a cărui faţă îmi era arhicunoscută. Arhicunoscută şi atât. Am stat, am vorbit puţin, ne-am întrebat cum ne mai merge şi ne-am văzut fiecare de cumpărăturile lui. Habar nu am de unde să-l iau pe omul ăla. Am o idee vagă, cum că am fi fost colegi de facultate, dar n-aş băga mâna în foc.
Frate, m-am ramolit de tot. Voi aţi păţit vreodată aşa ruşine?
Chiar asa…..nu!!…dar eu am o problema din totedauna cu numele oamenilor. Fac acum cunostinta cu X la o petrecere si in 10 min am uitat cum il cheama 😛
Bai, deci lucram la un fotoshop in Targoviste. In vara dintre anul 3 si 4 de facultate. Si a venit un tip sa lase cateva filme facute in Franta. Bai si arata atat de bine si era atat de simpatic si imi zambea atat de frumos si avea un parfum si un accent delicios si ma gandeam vag ca parca musai il stiu de undeva, dar nici vorba sa imi dau seama. A zambit ce-a zambit el fermecator, fiind clar ca ma stie, si a plecat fara sa lamureasca nimic. Dupa cateva ore mi-am dat seama ca am fost colegi in generala, numai ca atunci era un pampalau cu un defect de vorbire pe care nu l-as fi bagat in seama nici intr-o mie de ani. De prisos sa spun ca nu l-am mai vazut de-atunci 😀
Hm…si eu mai patesc..dar imi aduc aminte. Greu, dar imi aduc. E enervant asa. Se mai intampla cand incerci sa-ti aduci aminte numele unui artist. 😀
@Nicu- ehe, esti in urma rau, la mine asta de intampla deja de fo cativa ani. 😀
@Ioana- ole, asta zici ca-i telenovela. Cred ca nu s-a terminat. 😀
@mRcosmin- Da, la artisti nici nu mai zic, dar macar pe aia stiu unde sa-i caut. 🙂
au trecut vreo 5 ani, eu zic ca s-a terminat 🙂
@ioana- nu bre, se termina cand l-oi vedea din nou si te va dezamagi. 😀
ehei, geaba incerci sa ma consolezi. eu sunt oricum convinsa ca deja este chel si are burta! 😀
@ioana- hahaahha, ce sadica esti. 🙂
O, da! Da, da, da! Eu sunt de-a dreptul ramolita. Am un mare dar de a uita cine sunt oamenii pe care i-am cunoscut candva 🙂 Anul trecut, in pregatirile pentru intalnirea de zece ani de la bac (cu alte cuvinte, nu sunt prea baba), mi-a fost imposibil sa imi aduc aminte cum se numea dirigu’ – adica profu’ de fizica cu care saptamanal faceam 5 cursuri, 2 laboratoare si o ora de motivat absente. Comice sunt momentele in care ma intalnesc cu o fata cunoscuta care ma intreaba de tot neamul, clar ca ne cunoastem bine de undeva, dar de unde, mintea mea nu isi aduce aminte 🙂
@alina- aha, te-am prins, tu esti din cei care nici cand erau mici nu prea tineau minte numele persoanelor care le erau prezentate. Da’sa stii ca nu-i de la ramoleala draga mea, e de la dezinteres. Te intereseaza, retii, nu te intereseaza, nu retii. Pana la urma ti-ai amintit numele dirigului?
E deja 9.40 si no new post. comme on 🙁 Se termina coffe break acushi 🙂
@Stranger- deh, e treaba multa de facut bre. 🙂
🙂 da, mi l-am amintit pana la urma. Si s-ar putea sa ai dreptate, am o mare capacitate de a-mi incarca memoria doar cu ceea ce cred eu ca imi foloseste in viata de zi cu zi. 12 ani de scoala cu profil real si am fost una dintre generatiile astea de dupa ’89 care a dat bac obligatoriu la istorie, materie de toceala unde de obicei impuscam notele.
Acum vreo doi ani eram cu prietena mea, foste colege de liceu. Pe unde prin Piatra Neamt. Ne intalnim cu un tip. Ei doi se saluta, discuta, isi spun la revedere si noi plecam mai departe. O intreb pe Alina, cine e tipul? E Paul, fost coleg de liceu….Dar stai asa, nu-l mai cunosti? Noi am fost colege de liceu….. A fost pentru prima data cand nu mi-am recunoscut un coleg…Dar nici el pe mine