Rexona a lansat ieri, in cadrul unui eveniment, la care a fost o placere sa iau parte, noua gama de deodorante Rexona Cristal.
Invitata de onoare a fost doamna Oana Pellea, o femeie memorabia, careia i-am citit anul trecut Jurnalul si mi-am apropiat-o, astfel, intr-un anume fel. Desi a vorbit doar cateva minute, ea a reusit sa electrizeze audienta si sa o faca, cum spunea dumneaei, sa constientizeze momentul, sa nu-l considere doar o bifa pe agenda din ziua respectiva. “A fi memorabil insemna a lasa urme”, in antiteza cu ceea ce presupun noile produse Rexona, respectiv “fara urme”.
Mai tineti minte deodorantele de prin anii 80? Nu va nascuseti inca? Aha, pai sa va spun, pe vremea aia erau un lux. Doamna Pellea spunea ca atunci cand Amza a adus dintr-un turneu un spray Rexona, a simtit ca occidentul a intrat in casa lor. Nu se poate explica mai bine de atat, cam ce insemnau pentru noi chestiile astea la vremea respectiva. Acum e altceva, dar femeia e tot femeie si feminitatea isi cere dreptul ei major, in orice timp am trai.
Rexona Cristal vorbeste despre feminitate in orice imprejurare in care surprindem azi femeia: romantica, spontana, aventuroasa si senzuala. Cele trei vedete, ambasadoare ale campaniei, prezente si ele la eveniment, sunt Alina Chivulescu (like Audrey Hepburn, my favorite) , Diana Dumitrescu (like Marilyn Monroe) si Laura Cosoi ( like Angelina Jolie). Ne-au vorbit despre atitudinea si indrazneala care fac orice femeie moderna sa devina memorabila, recunoscand firesc ca ele sunt abia la inceputul acestui demers.
Fetele astea sunt ireal de frumoase. 🙂 Compania lor in cadrul evenimentului a ridicat temperatura si ne-au facut sa ne gandim ca tot ce avem de facut pentru a deveni memorabile, este sa traim pentru noi, sa facem tot ce ne place, sa pasim frumos pe cararile unde viata ne duce si sa lasam ceva in urma noastra.
Si restul de poze Continue reading Oana Pellea-femeia memorabila