Restul e rutină

Un mijloc de săptămână normal. Citeam aseară în “Noaptea de sânziene” a lui Eliade, că:  “Trăim câteva ore de viaţă adevărată la fiecare zece-cincisprezece ani. Restul e rutină.”.

Majoritatea dintre noi ne mulţumim cu asta. E ok aşa. Ne e greu să ne ieşim din rutină, ba câteodată, când ni se dă o şansă, facem noi în aşa fel încât s-o ocolim. Şi suntem mulţumiţi. Nu ne legăm la cap dacă nu ne doare, nu ne pasă de suferinţele din jur şi invidiem reuşitele celorlalţi. Da, da, le invidiem. De cate ori aţi felicitat sincer pe cineva, fără ca undeva în sufletul vostru să speraţi ca reuşita lui să fie efemeră?

Ne-am obişnuit cu monotonia noastră, nu facem nimic să modificăm asta, ba chiar râdem de cei ce încearcă să schimbe ceva.

Pe de alta parte, avem aşteptări. Vrem ca ceilalţi să se bucure de succesele noastre, vrem să ne fie recunoscute meritele, chiar şi atunci când nu e cazul sau mai ales atunci.  Vrem soţi înalţi, frumoşi, deştepti, harnici şi care să ne soarbă din ochi. Miruna a scris despre pretenţiile pe care le avem  în cuplu şi mare drepate a avut când şi-a pus problema ofertei. Ok, cunoaştem cerinţele, dar oferta ta care e? Tu ce ai de oferit? Chestia asta e valabila însă şi extinsă la prieteni, la locul de muncă, la ceilalţi…

Şi ca să continui citatul din Eliade….”Restul este rutină. Atunci când reuşeşti să ieşi din ea, faci istorie.

Spor la treabă!

(Visited 32 times, 1 visits today)
Nicu

Rutina e doar vina noastra?Nu cred ca avem nici un motiv serios pt care sa sustinem ca ne traim viata in rutina doar pt ca nu avem alternativa.
Asta cred se poate rezolva incepand cu lucruri banale cum ar fi alegerea in fiecare zi a unui alt drum catre serviciu.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.