fără toane

Maşina mea nu-i cea mai bună de pe şosele, ba chiar e aproape cea mai naşpa şi dacă adăugăm aici şi un şofer uşor distrat, atunci avem o combinaţie de care tu, ca şofer de maşină bună, ar fi bine să te fereşti.

Acum, faptul că am făcut deja două pene şi un accident de la începutul anului, în condiţiile în care jumatate din perioada asta am lăsat maşina în garaj, mă duce cu gândul la ceva ghinion care mă cam urmăreşte, că vorba aia, conduc de aproape 10 ani zi de zi în Bucureşti fără incidente.  Eh, vorbe, gânduri…

Ieri dimineaţă, ştiţi, era oarecum îngheţat pe jos, mai ales pe strazile lăturalnice. Duceam, elegant, cu sparkul fetele la şcoală. Când să intru pe staduţa şcolii, care este îngustă cât o stradă cu sens unic dar pe care  circulaţia e permisă  în ambele sensuri, maşina din faţa mea frânează brusc, frânez şi eu, îmi dau seama că maşina aluneca ca pe patinuar, mai frânez odată, schimb viteza, trag şi frâna de mâna şi îl lovesc pe ăla din faţă. Elegant.

Omul coboară din maşină, îmi face semn să dau un pic în spate ca să lăsăm pe cineva care ieşea de pe strada şcolii să treacă, eu dau în spate, el se urcă la volan şi pleacă. Eu trag maşina pe o străduţă laterală pe dreapta şi aştept. Am crezut că el întoarce şi vine să ne răfuim. După 15 minute nu venise. Adică stau să mă întreb dacă el o fi simţit că l-am lovit. Până la urmă am plecat simţindu-mă oarecum că ăla care fuge de la faţa accidentului….

Azi am plecat din nou cu maşina, străzile  negre şi pline de gropi mi-au dat curaj. Făra niciun incident notabil, mă apropii de serviciu care, cum altfel, îşi are sediul pe o străduţă întortochiată şi îngustă. La ultima mică/minusculă/aproape invizibilă intersecţie pe care o mai aveam de trecut, am oprit să mă asigur (aveam un mare semn de cedează trecerea în dreapta sus) şi făra nicio atenţionare, mă loveşte un nene cu o dubă din spate. Tare. Cel puţin aşa am simţit eu, care era să-mi muşc limba de la buşitură.

Îmi trece brusc prin gând, faptul că cineva mă pedepseşte că n-am aşteptat ieri destul acolo la şcoală. 🙁

Noroc că, în afară de faptul că omul ăsta care m-a lovit pe mine, avea o gură mare şi ţipa tare de tot că de ce am oprit, ce tot opresc (mai fusese o intersecţie de genul ăsteia înainte şi oprisem şi acolo 😀 ), maşina nu avea nimic şi i-am zis liniştit să se calmeze, să-şi revizuiască un pic atitudinea, să vadă semnul, să se gândească că n-a păstrat distanţa regulamentară, să se gândească că m-a lovit din spate, să vadă că maşina mea nu are nicio urmă, a lui la fel şi în sfârşit i-am urat o zi bună.

A tăcut, şi-a cerut scuze, mi-a urat şi el o zi bună şi am plecat fiecare fericiţi spre locurile în care aveam treabă.

Optimistul din mine spune că probabil trebuia să am un accident mai mare şi mai nasol, dar mi-l dă Dumnezeu pe bucaţele, ca să nu sufăr prea tare. 🙂

Sursa foto