Cum mi-am petrecut Sf. Valentin

Soarele care m-a trezit, anunţa o zi specială. Era valăntains dei.

Am început usor, cu două guri de cafea în timp ce spălam trei pahare rămase de cu seară pe masă. Am pregătit apoi micul dejun pentru toată familia şi înainte de a apuca să iau a treia gura din cafeaua încă aburindă şi îmbietoare de duminică, am început să pregătesc prânzul. Cu ajutoare desigur. Eu eram doar sărmanul salahor, cel care curăţa robotul şi spăla vasele, şterge pe jos şi aprinde cuptorul, pune  rahatul pe cornuleţe şi pregăteşte tava pentru friptură.

Când în sfârşit prânzul a fost gata, am luat a patra gură de cafea.

Am urcat apoi în dormitoare, am deschis larg geamurile (da, uitasem să le deschid de dimineaţă) am tras adânc aer în piept şi am băgat aspiratorul în priză. A urmat apoi un tur al casei cu maşinăria urlătoare după mine, cameră după cameră, hol după hol, n-am uitat de scari şi living. Aici am avut  o clipa de nebunie şi am hotărât că-i momentul potrivit să scoatem covorul şi să-l batem, căci era o zi însorita de iarna, cum rar se întâlneşte.

Degeaba au sarit ai mei cu gura, că-i ziua îndrăgostiţilor, că-i sărbătoare să ne liniştim şi să-l scoatem altă dată, n-a fost chip şi am ajuns să batem covorul cu stoicism si hotarare, de parcă el săracu avea vreo vina. Mi-am atras, cu ocazia asta, simpatia a doua-trei vecine care mi-au strigat fiecare de prin curţile lor:  “Bravo Ninuţa!” şi “Uite ce noră harnică are coana Florenţa”. Vă spun, e greu să le vezi mulţumite pe vecinele astea ale noastre. 🙂

Când a fost gata şi treaba asta, m-am apucat de şters praful, de şters parchetul şi de spălat gresia. Ei nu, exagerez, gresia am spălat-o după masa de prânz. A, să nu uit, în timp ce ştergeam parchetul în genunchi, răspundeam la întrebări de genul: Mami, ce înseamnă “caldare”?, sau la vreo altă întrebare care avea legatură cu programa şcolară de clasa a patra.

Odată terminate şi astea, dupa pranz, am făcut o şedinţă de stil cu fetele care se pregăteau să plece la ziua unui coleg. Dupa o ceartă tipic frăţească, copiii au căzut de acord asupra ţinutelor şi pungilor în care fiecare îşi ducea cadoul.

Vai ce linişte s-a făcut în casă odată cu plecarea lor. Nu tu  ţipete, nu tu televizoare mergând… Liniştea asta devine sinistră dacă durează mult. N-a fost cazul la noi.

Am socotit că-i momentul prielnic pentru duş, manichiura, pus părul pe moaţe, lectura şi muzică. Două ore, exact cât a durat până copiii au fost din nou acasă.

ca să nu stau degeaba cu bigudiurile in cap, am făcut, scurt, ordine în şifonier.

Când toate au  fost la locul lor şi buclele îmi cădeau inele, inele pe umeri, m-am uitat înspre ceas. Era 18,00 şi nu mai mergea antena satelit. Până la urmă am făcut două castroane de floricele şi ne-am uitat la un film pe DVD. Nu ştiu cum se numea că n-am prins începutul, făceam ceva. 😀

A urmat baia copiiilor şi pregătirea pentru culcare, asta pâna când i-a venit ideea Soniei să-şi pună şi ea părul pe moaţe, să-i stea mai umflat. N-a mai făcut asta niciodată şi nu cred că va repeta experienţa prea curând. 😀  În jur de miezul nopţii am stins lumina în dormitor. Se încheia ziua îndrăgostiţilor.

În tot acest timp am primit multe dovezi autentice de dragoste, dovezi pe care le primesc de altfel, într-un fel sau altul, în fiecare zi. Să o luam cu începutul:

  • cafeaua din care la prânz mai aveam jumatate, era făcuta de el;
  • pentru cele câteva ingrediente care-mi lipseau atunci când pregăteam prânzul, a dat el o fugă la magazin;
  • covorul, de fapt, l-a cărat şi bătut el, eu doar am stat cu indicaţii preţioase pe lângă;
  • aspiratorul e curăţat şi aşezat la loc, exclusiv, de el;
  • cadourile pentru copilul la care au fost fetele, au fost luate de el;
  • de cate ori drumurile noastre se intersectau prin casă, schimbam priviri numai de noi înţelese şi câte un sărut dulce şi scurt;
  • în timp ce eu mi-am făcut curat în sifonier, făcea şi el acelaşi lucru la sifonierul lui;
  • el a încercat timp de doua ore să ne  repare parabolica;
  • la ora 23.00, când eu îi puneam unui copil părul pe bigudiuri, el ne făcea poze;

A fost o zi de duminică obişnuită, în familie, în care dragostea a fost prezentă între noi ca-n fiecare zi. Voi cum aţi petrecut?

Sursa foto

(Visited 84 times, 1 visits today)
marmotzika

Fain cum ai petrecut. Eu am inceput cu o cafea buna de dimineata ( adica pe la 12-1 😛 ) si am continuat cu traduceri ba in dormitor, ba in bucatarie ( in functie de starea pe care o aveam , cand simteam ca nu mai am chef sa stau in dormitor, ma mutam in bucatarie si tot asa ) si spre seara baita relaxanta, somn si la revedere 🙂

Ada

Pentru ca sambata am umblat lela pe la coafor si-n vizita la niste prieteni, duminica a fost zi de curatenie si de cumparaturi. Un weekend obisnuit, petrecut impreuna de vineri seara pana azi de dimineata la 6. 😀 Veri nais!

ioana

ninutso, dupa postarea asta o sa primesti sigur de dragobete un mop din ala cu coada lunga si care se stoarce singur, ca sa nu mai stai in genunchi. si daca te iubeste foarte mult, sotul tau o sa iti ofere de fapt unul care sterge singur parchetul si gresia 😀

nina

@Ada- obisnuit, obisnuit, da’ cu parul impecabil nu-i asa? 🙂

@mRcosmin- te-am vazut, mare pisicher…

@ioana- din ala cu coada lunga care se stoarce singur am, dar nu intra pe sub paturi si dupa picioarele mobilei.
Eu de fapt am primit si ieri cadou de la sot, un sablon cu https://www.toane.ro. Acum imi pot inscriptiona toate tricourile, camasile, pijamalele si chilotii. 😀

morena

Awww, ce dragut (sfarsitul, zic!)
Eu am iesit Vineri si Sambata. Sambata, Carrefour, curatenie, spalat, manichiura, vopsit, pensat. Duminica l-am dus pe Mister la serviciu si…ai mei, Carrefour again, schimbat abonamentul maica-mii (si cu un telefon luat la reducere, telefon care mi-a parvenit mie 😀 ), din nou la ai mei si pe la 6 am ajuns acasa unde m-am apucat de mancare, strans si aranjat rufele spalate cu o zi in urma. Pe la 23 a ajuns si Mister si la o anumita ora, mai tarzie, cand a vrut sa ma ia in brate sa adormim asa dragut de Valentin asta, l-am respins. Ma luase somnul si ma maraiam toata. Haha

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.