fără toane

Nu-mi amintesc sa fi avut de facut vreun proiect impreuna cu colegii mei in clasele I-IV. Dar asta era pe vremuri, cand am facut eu scoala. Acum e altceva, pe astia mici ii vrea tara destepti si ii antreneaza inca de pe acum.

Au avut fetele de facut in weekend un proiect la religie. 😀 O lucrare la care trebuiau sa participe 4 copii. Unul a racit, deci s-au strans restul de trei sambata si au lucrat cateva ore (Carton, de unde luam carton? A adus cineva lipici? Decupeaza tu Iulia! Sa scrie cineva crucea! Hai ca ti-a iesit bine! Unde sunt pozele cu Maica Domnului? Pe care o lipim sus? etc.) Lucrau cu mare entuziasm si imi era mai mare dragul sa-i ascult.

Dupa ceva timp au iesit din camera cu mandrete de proiect pe care mi l-au adus sa-l vad si sa-mi dau cu parerea. Era o cruce mare de carton. Muncita. Muncita bine. Avea poze cu icoane lipaita pe ea si in mijloc avea o alta cruce mica, desenata de ei si lipita pe carton cu fundul in sus. Le-am zis ca-mi place lucrarea dar ca trebuie sa rasuceasca crucea mica pentru ca n-au lipit-o corect. N-au vrut. Au zic ca o lasa asa ca din greseli se invata.

Ieri toata ziua au mutat crucea de colo, colo, nu-i gaseau locul. Era destul de mare. S-a pus si problema cine sa o duca la scoala. Fiecare dintre copii vroia sa duca el minunea de cruce.

In paranteza fie spus, mi se pare foarte sinistru sa pui copiii sa faca o cruce.

Anyway, azi dimineata bucurie mare cu zapada. Ne-am pregatit si am plecat cu greu. In fata scolii, opresc masina si ma uit in spate spre fete. Stateau amandoua crispate, aveau privirile ratacite si  ochii in lacrimi.Cu vocea stinsa Iulia a vorbit:

“Mami, am uitat  crucea acasa.” 🙁