Eu nu prea mănânc dimineaţa. Ştiu nu fac bine, dar asta e. Azi însă m-am trezit cu o foame nebună. Probabil, a aflat stomacul meu că e criză şi frigiderul e aproape gol. 😀
Stăteam la masa din bucătărie şi savuram un sendviş cald şi gustos, cu ochii la televizorul din living, unde erau, cum altfel, ştiri.
Când papilele mele gustative se bucurau mai tare de gustul caşcavalului, care se îngemăna cu şunca uşor crocantă, pe ecranul televizorului a apărut o babă cu multe bube pe faţă şi apoi, imediat, fără să am timp să mă feresc, a urmat o imagine cu stomacul babei, deschis. Ceva de coşmar, vă spun. De unde, până atunci fusese o ştire cu pârtiile de pe Valea Prahovei, au băgat ei direct, stomacul şi intestinele babei buboase.