fără toane

Nu prea ma deplasez pe jos decat atunci cand nu am nicio treaba si merg la plimbare. In rest, masina-i sfanta si cateodata, atunci cand timpul si situatia o permite,  reusesc sa mai rezolv una alta si circuland cu bicicleta. Nu-i cazul acum.

Aseara am fost la sedinta cu parintii la scoala. Scoala este relativ aproape, cca 1000 de metri si am hotarat ca-i bine sa-mi mai misc oasele si grasimea, asa ca am plecat pe jos.

Trecand peste faptul ca la sedinta am aflat despre o anumita profesoara de romana pe care fetele urmeaza sa o aiba de la anu’  ca este pusa pe capatuiala pe spinarea parintilor la modul agresiv si vezi doamne, nimeni nu-i poate face nimic ca are ea pe cineva sus pus la minister, la sedinta s-a discutat despre serbarea de Craciun care va avea loc maine, la care e musai sa vina mosul. 🙂

Parintii au hotarat ca sacul mosului trebuie incarcat pe loc si s-a luat hotararea ca eu cu inca o mamica sa mergem chiar aseara la Cora (care este la vreo 300 m de scoala) si sa incarcam sacul, if you know what I mean.

Ei (parintii)  nu stiau ca eu am venit fara masina si mie mi-a fost oarecum sa spun ca nu merg. I-am spus doar invatatoarei ca sunt pe jos si ea s-a oferit sa ne duca cu masina pana la magazin. Doh, 300 m pe jos cu mainile in buzunar erau o binecuvantare pentru mine, chiar nu era nevoie de masina la dus. Intoarcerea cu mult bagaj era problema dar cine sa se gandeasca la asta.

Mai trebuie sa precizez ca nu exista un traseu RATB prin zona asta de care va vorbesc, variantele sunt perpedes sau cu automobilul. 😀 Imi vine mie ideea salvatoare si zic “hai sa facem noi cumparaturile, ca il sun eu pe Sorin la sfarsit si vine el cu masina sa ne ridice cu tot cu bagaj”.

Sa zicem ca am ajuns la Cora, sa zicem ca am terminat repede cumparaturile, sa zicem ca am depasit bugetul cu 30 de lei, sa zicem ca niste seturi de pixuri au costat cu aprape 5 lei mai mult decat la raft, sa zicem ca a venit timpul sa-l sun pe Sorin. 😀

Mai tineti minte cand ca spuneam ca tre’ sa-mi leg telefonul de gat? Ei bine, da. L-am uitat acasa, mai exact l-am uitat in masina, pe el, telefonul.

Nu aveam cum sa-l mai sun pe Sorin, doamna care mai era cu mine nici ea nu avea telefon, bani de taxi nu mai aveam si in plus, nu cred ca ne-ar fi luat minunatii taximetristi de Pantelimon pentru un kilometru jumate. Ne-am imbarbatat cat am putut, am impartit frateste sacosile si am pornit spre casa pe jos.

Cand eram aproape  sa iesim din parcare de la Cora, ii vine mamicii care era cu mine, o idee. Exista de cealalta parte a parcarii o statie de maxi-taxi,  care ocoleste un pic dar ne lasa in capatul strazii noastre. Ne-am facut noi calculul, ca omul puturos care mai bine sta mai mult dar ajunge mai odihnit la destinatie si am luat-o la picior catre statia de maxi-taxi. Am ajuns relativ repede si am stat. Am stat, am stat, am stat, timp de jumatate de ora. Veneau si plecau o multime de microbuze din astea, numai al nostru nu venea. Pana la urma l-am intrebat pe un sofer care oprise in fata noastra, daca stie ceva de maxi-taxi 701, daca stam bine in statia asta… Omul a zambit pe sub mustata, la propriu, si mi-a spus asa: “Nu mai circula 701 de la 1 decembrie.”  Deci da. 😀

Am facut stanga-mprejur, si plouate ca doua curci, am luat-o cu sacosile noastre mamut, catre casa. Ne-am oprit des, am ras pana n-am mai putut de tepele pe care le-am luat, am adoptat niste catei de pe drum si din vorba-n vorba am ajuns la destinatie. Am cazat bagajele intr-un loc secret si m-am oferit sa o duc cu masina acasa pe cealalta mamica, care locuieste la 10 case distanta de noi. 😀

Cred ca acum, o perioada, o sa am tot timpul telefonul la mine. 🙂