Copiii de azi au prieteni imaginari. Fara exceptie. Daca unul din ei nu recunoaste, inseamna doar ca-i mai realist decat ceilalti si isi da deja seama ca adultii il vor crede ciudat daca admite asta.
Nu-i neaparat un lucru rau sa ai prieteni imaginari (sau copil imaginar, cum are Sonia mea) cu conditia sa nu fie mai multi de doi. Daca-s mai multi se vor certa intre ei si copilul va fi nemultumit de prietenii sai imaginari. Cu doi se va descurca.
Ideea cu prietenii imaginari le-a venit desigur de la desenele animate. Asa cum noi am vrut cand eram mici sa avem un soarece (Jerry) in casa. 😀 Ok, poate doar eu am vrut asta, voi ceilalti poate l-ati vrut pe Tom. Si voi chiar ati reusit sa-l aveti, pe cand eu…
Intrebarea mea este pana cand e normal ca un copil sa pastreze legatura cu prietenii imaginari? Majoritatea dintre noi nu mai tinem legatura cu prietenii din copilarie si mi s-ar parea de bun simt sa termine si ei legaturile cu prietenii imaginari la o anumita varsta. Sau nu.
Un lucru e clar: doar ei insisi pot hotari asta, asa ca de ce sa ne batem capul… am intrebat-o acum pe fii-mea daca mai are vreunul si mi-a zis ca nu, cica a avut dar nu mai are. Cand era mai mica dadea vina pe ei ca i-au dat ideile de facut prostioare….. astept sa vad cand mai apare altul, sunt oe faza 😀
A, si am vazut odata desenul ala animat cu casa prietenilor imaginari saua sa ceva, bai mie mi s epare nasol rau… sau am eu etaloane din copilarie prea elaborate :-))
@Dili- da sunt foarte ciudate desenele animate din ziua de azi, dar ce stim noi?
Eu il am pe Jerry (Banel) acum…deci niciodata nu e prea tarziu 😛
Hai sa fac si pe desteptu’! Desi nu am copii, asta cu prietenul imaginar cred ca vine dintr-o lipsa de comunicare. Lipsa unui prieten de joaca te face sa-ti creezi tu unul. O sa renunti la el atunci cand te vei plictisi de el si cand o sa acorzi toata importanta unuia real.
eu nu am un prieten imaginar, dar il am pe cheful meu, Patocle, cu care mai stau de vorba cand nu suntem certati si mai am si un spiridush in urechea dreapta (era sa scriu stanga!), dar e batran, astept sa moara. dar e ok, sunt sanatoasa… mi-au spus vocile.
sper ca am reusit sa raspund satisfacator la intrebarea ta…
De mine nu mai tin minte, ca-s batrana tare, dar stiu de la frati-miu. El avea un prieten imaginar, dar nu mai stiu la ce varsta a renuntat la el, cred ca tarzior. Oricum, nu avea nume, dar ne povestea de el spunandu-i “baietelul meu”.
acum stau si incerc sa-mi aduc aminte… dar nu, nu am avut prieteni imaginari in copilarie. oare e de bine sau de rau?
@nicu- Asa credeam si eu la inceput, dar nu e chiar asa. Ei tind sa-si faca prieteni imaginari pe care sa-i domine, atunci cand in anturajul real intampina greutati in a se impune in fata celorlalti. Desigur, sunt cazuri si cazuri. 🙂
@Ioana- hai c-am ras de nu mai pot. Tu esti tu…
@Ada- “baietelul meu”, ce dragut! Tu batrana????
@stelian- e de bine maica, pentru generatia 30 e ok sa nu fi avut prieteni imaginari. 😀
as spune ca este cel mai frumos compliment, dar ar fi cea mai mare dovada de ingamfare 😀 asadar, chiar nu stiu cum sa iti multumesc 😀
@ioana- Just be yourself. 😀
@ Nina
Uite la asta cu dominatul nu m-am gandit.Da. E o explicatie buna.
O sa fac o poza cu sefa pe care o sa o lipesc acasa pe jocul de darts.
fiecare am avut/ avem prieteni imaginari, ii abandonam prin adolescenta si ii regasim la batranete. De ce spun la batranete? pai am observat la bunica’mea cum a inceput de multisor sa tot vb singura sau mai funny cu broasca testoasa a familiei. Cand se apuca sa i schimbe apa nu-i tace gura o juma’ de ora, o drojene ii da si sfaturi o alinta :)).
@Nicu- asta da sfat bun de urmat 😀
@mcDaNmc- bunica ta e o dulce si mama mea vorbeste cu florile si nu-i prea batrana. 🙂
La intrebarea ta, pot doar sa-ti raspund cu o alta intrebare?noi,astia care ne consideram adulti, atunci cand vorbim singuri, de ce ne consideram ascultati de cineva?
@Lili- eu nu vorbesc singura, cel mult cu peretii…
Va recomand o carte exceptionala:
Pobby si Dingan, de Ben Rice, exact pe tema prietenilor imaginari. Chiar merita citita.
Informatii aici http://www.cotidianul.ro/pobby_si_dingan_intre_cin_v_rit_si_basm-33526.html
@dc++ – multumesc frumos! Bine ai venit!
“prietenii”pot lua orice forma draga mea…
@lili- 😀
Este o chestiune destul de periculoasa atunci cand copilul nu renunta la prietenul imaginar dupa o anumita varsta. Am avut ocazia sa vad un astfel de copil care a terminat clasa I si inca dialogheaza foarte mult cu prietenul sau inventat. Mai mult decat atat, refuza sa vorbeasca cu persoane straine si chiar si cu parintii are o comunicare deficitara. Evident ca are probleme si de integrare in colectiv. Consider ca aceasta problema nu ar trebui sa fie tratata cu usurinta de catre parinti. Implicatiile de mai tarziu sunt destul de grave si traumatizante pentru copil.
@vanessa – ai dreptate. Daca lucrurile stau asa cum spui nu-i in regula. Bine ai venit!