fără toane

Emilia Nicolaescu e profesoară de matematică/informatică și dirigintă la clasa a opta C. Cum era de așteptat, elevii ei sunt cei mai buni matematicieni din școală. N-au fost așa mereu, însă Emilia știe să lucreze cu ei și de-a lungul anilor a știut să-i motiveze și să le stârnească interesul pentru materie și nu numai.

Dacă la început, când copiii erau în clasa a cincea, organiza cu ei întreceri,  la care cei mai buni, primeau cadouri fructe și bomboane, pe măsură ce copiii au crescut, premiile s-au transformat în pixuri, stilouri și chiar căști pentru calculator. Nu era mare lucru, dar copiii erau încântați de temele pentru concursuri și le rezolvau cu mare plăcere. Până și cei mai năzdrăvani, care la început încercau să se evidențieze prin tot felul de teribilisme, ajunseseră ca atunci când e vorba de lucruri serioase, să fie serioși.  În plus, le era dragă profesoara și nu i-ar fi ieșit din cuvânt pentru nimic în lume, decât atunci când aceasta intenționat le spunea ceva greșit și aștepta de la ei să fie contrazisă.  Atunci ar fi fost bine să nu spună ca ea, dacă țineau să-și păstreze statutul de elevi “sclipitori”.

De data asta, doamna Nicolaescu avea pentru elevii săi o surpriză de proporții. Primise, prin intermediul AMD, trei procesoare de ultimă generație, pe care să le ofere ca premiu.  Se gândea să organizeze un concurs mai special și nu știa încă ce să facă. Ar fi vrut ca de data asta să antreneze în competiție și elevi din celelalte clase a opta și se gândea la un subiect interesant de concurs, nu neapărat de matematică. Pâna la urmă l-a găsit:

Elevii claselor a opta se vor organiza în grupe de câte 3 fete/băieți, care se vor ocupa timp de o săptămână, de reciclarea computerelor vechi. Care echipă va reuși să umple prima containerul alocat (în spatele școlii erau deja 20 de containere pentru colectare) cu echipamente IT vechi, aceea va primi procesoarele promise. Le vorbi elevilor așa:

        – Copiii, dacă aveţi acasă, voi sau prietenii voștri,  echipamente electrice vechi sau computere de care doriţi să scăpați, va trebui să le aduceți la școală și să le depozitați, fiecare echipă în containerul ei. Veți face astfel o faptă bună, în timp ce veți încerca să câștigați ceva. Eliminarea corectă a acestor materiale, este copiii, foarte importantă pentru mediul nostru înconjurător.  Vom încerca astfel să reciclăm ce se poate recicla și să protejăm, în același timp, mediul de deșeuri periculoase. Pe de altă parte, noile tehnologii își vor face astfel loc în casele voastre și nu va mai trebui să vă fie rușine cu viteza cu care se mișcă computerele voastre vechi.  AMD ne vine în întâmpinare cu procesoare de cea mai nouă generație care vă pot ajuta oricând să vă configurați sisteme competitive. Ei, ce ziceți, încercăm?

Copiii s-au bucurat că pot face o faptă bună și în același timp pot câștiga ceva, însă cel mai mult s-au bucurat de această inițiativă luată de școală, părinții elevilor. Ei erau cei care nu mai știau ce să facă cu vechile monitoare mari și grele, ce ocupau loc în balcoanele sau cămările apartamentelor lor și pe care stratul de praf depașea grosimea unui sandviș.

Competiția a fost strânsă, s-au iscat și dispute, Marinescu dintr-a șaptea a vrut și el cu tot dinadinsul să facă parte dintr-o echipă. Nu s-a putut și a trebuit să se mulțumească doar cu promisiunea că AMD va mai pune la bataie premii interesante și altă dată și concursuri de genul acesta or să tot fie.

Câștigătorii până la urmă au fost cei doi Georgești, împreună cu Raluca Dima care au fost mai șmecheri și a strâns toate computerele de la firma unchiului celor doi. Cum Georgeștii aveau acasa un singur computer pe care puteau monta primul procesor primit cadou, pe cel de-al doilea i l-au făcut cadou unchiului cu calculatoarele. O fi corect, n-o fi corect, contează că toată lumea a fost mulțumită.

Eu nu-mi doresc decât atât: anul viitor, când fetele mele vor trece clasa a cincea, să le fie dirigintă doamna profesoară Nicolaescu.  V-am spus că e prietena mea? 😀