Hmmm, ce aromă! Ţie cum îţi place cafeaua?
Multă vreme n-am fost în stare să beau cafea. Îmi plăcea la nebunie aroma care venea din bucătarie dimineaţa şi de multe ori băgam boticul în ceaşca de cafea a mamei, dar îl retrăgeam imediat. Nu-mi plăcea gustul cafelei şi pace. Din cauza asta nici n-am învăţat s-o pregătesc. Îmi plăcea în schimb ness-ul. Era o modă în liceu să ne facem ness cu pepsi. Săraca inima noastră. Acum numai la gândul asta am palpitaţii. Deh, bătrâneţea.
Într-o vacanţă de vară prin liceu, eram în Brăila la verii mei şi stăteam în fotoliu citind o carte. Bunica lor a intrat în cameră în care eram, ţinand în mână o tavă. Pe ea era o ceşcuţă mică cu cafea şi câteva fursecuri. Aroma, ca de atâtea alte ori, mi s-a părut de-a dreptul halucinantă şi ţinând cont că ceşcuţa era mică am hotărât că trebuie s-o beau. Am mulţumit bunicii şi am luat o gură de cafea. Mi s-a părut atunci, şi timpul a hotărât ca nu a fost doar o părere, că beau cea mai bună cafea din lume.
Ăsta a fost momentul în care am început să beau regulat cafea. Îmi place să fie dulce şi neapărat caldă, uneori cu lapte, de cele mai multe ori tare.