fără toane

Dimineaţă am primit un telefon scurt…

Stana e o femeie de la ţară. A crescut 8 copii din care îi mai trăiesc 6. Pe doi i-a văzut cum s-au stins  şi a murit şi în ea ceva odată cu aceştia. Nici nu vreau să mă gândesc la ce sentimente încearcă o mamă atunci când îşi îngroapă copilul.

Are 17 nepoţi, fete si baieţi care i-au animat curtea în copilăria lor şi tinereţea ei. Şi-o amintesc cu toţii ca pe  cea mai bună bunică, care le făcea zilnic mâncarea preferată, mergea cu ei după-amiezele la scăldat şi rămânea în poartă cu ochii în lacrimi când vacanţele luau sfârşit.

Şi-a pierdut bărbatul pe la 50 de ani şi de atunci  a avut singură grijă de gospodărie. Nu s-a plâns niciodată. În casa ei miroase a pămant proaspăt, busuioc şi miere. La ferestre, muşcatele seamănă cu cele din copilaria mea. N-a fost bolnavă niciodată sau cel puţin noi n-am ştiut.

În viaţa mea am multe amintiri legate de bunica. Toate frumoase. Viaţa şi-a urmat cursul firesc şi m-a dus departe de ea, însa am avut grijă ca ea să-şi cunoască strănepoatele. În afară de ele mai are 18 strănepoţi, sunt douăzeci cu totul, deocamdată.

Deşi mulţi dintre noi i-am propus,   ea  a refuzat întotdeauna să plece din casa ei, din satul ei. Zicea că nu vrea să plece din viaţa ei…şi a rămas acolo în căsuţa ei ca din poveşti, în satul vechi de când lumea.

Dacă familia noastră ar fi un copac, bunica ar fi unul dintre cele mai coapte şi mai frumoase fructe.

Telefonul de dimineaţă m-a anunţat că bunica a murit. În ianuarie 2010 ar fi implinit 94 de ani. Unii oameni nu trăiesc degeaba.

Să-i fie ţărâna uşoară!