După o mini-vacanţă de o saptămână, azi fetele s-au dus din nou la şcoală. Cei mari, adică clasele 5-8, au învăţat şi săptămâna trecută. De când cu frica de gripă, în fiecare dimineaţă la intrarea în şcoală, elevilor li se dă pe mâini cu o soluţie albă care ustură rău la început şi miroase de numa. L-am întrebat pe puştiu care ne spunea asta, dacă trece mirosul repede şi el mi-a răspuns: “Nu cred că trece, dar în 5 minute te obişnuieşti cu el.”
Ne-a mai spus că elevilor li se mai dau la intrarea în şcoală şi măşti. L-am întrebat dacă stau cu ele pe gură în clasă şi mi-a raspuns: “Numai în pauze când dansăm ca Michael. ”
Abia aştept să vină azi fetele să-mi spună dacă şi doamna învăţătoare poartă masca. Asta am uitat să-l întreb pe puşti. 😀