fără toane

Dimineaţă devreme, Răzvan şi-a aruncat în viteză rucsacul în spate, şi a plecat grăbit de la bunica, despărţindu-se doar printr-un sărut scurt şi lasând-o pe bătrână din nou singură cu amintirile ei, în satul depărtat de munte, dar promiţându-i acesteia că va reveni să o vadă curând.

Se va  întâmpla mult mai repede decât se aştepta el, dar despre asta mai târziu.

Acum îl aşteptau cca. 12 ore de mers cu trenul şi baiatul era mulţumit că laptopul Asus UL30,  primit cadou de la tatăl său acum o lună, îi va ţine companie, datorită bateriei care-i oferă autonomie pe toată durata călătoriei. Îşi pregătise pentru drum două filme, pe care le va vedea la rezoluţie HD. În drumul către gară băiatul chiar se gândea că laptopul lui, care cântarea doar 1,5Kg, nici nu se simte în rucsac.

Răzvan a prins trenul în ultimul moment şi odată ajuns în cuşeta pe care şi-o rezervase se dezechipă şi se pregăti pentru o zi lungă. Şi-a amintit că-şi descărcase pe laptop şi pozele de la ultima petrecere trăznită la care luase parte la facultate, fiestă la care m’nealui apăruse îmbrăcat în femeie, mai bine zis cocotă ieftina,  spre deliciul asistenţei.

………………………………………………….

După ce-şi petrecu nepotul, bătrâna se întoarse în casă, bagă câteva lemne în foc şi-şi făcu un ceai de mentă care s-o strângă oleacă la stomac. Băgă câteva lemne în foc, luă ceaiul de pe plită şi căută din ochi, un loc unde să pună  ibricul încins. Văzu pe colţul mesei o bucată de tablă frumos slefuită şi se bucură că nepotul s-a  gândit să-i taie aşa o placă frumoasă, ca ea să poată aşeza oalele pe masă, fară sa aibă grijă că arde ceva.

Îşi pregăti o cana şi turnă tacticoasă  ceaiul din ibric, uitându-se cu interes la bucata de aluminiu de pe masa ei. Din păcate din cauza ibricului încins, în mijlocul tablei ramăsese o pată neagră. Bătrâna se gândi că ar fi bine să cureţe acum negreala, că apoi cine ştie dacă se mai ia. Luă cutia de tix, turnă puţin pe o cârpă umedă şi începu sa frece locul înegrit. Nu se curaţa deloc şi femeia renunţă. Îşi puse ochelarii şi acum i se părea că vede, prin  lentilele groase, cum pata neagră semăna cu ceva scris. Bunica lui Razvan era credincioasă şi poate de aceea citi cu mare bagare de seama literele şi înţelese că e vorba  de un mesaj divin. Scria AldeSUS sau cam aşa ceva, ce mai, era divin.

Acum că văzuse placa asta mai de aproape, bătrâna observă că nu-i nici pe departe ce credea ea că este şi începu să inspecteze  manţocăria. O suci pe toate parţile şi reuşi chiar să o deschidă. Arăta cam aşa:

Femeia a rămas mută de descoperirea făcută şi brusc realiză că aparatul ăsta (era clar un aparat) e cel cu care umblase nepotul ei ieri, numai că ieri avea pe el imagini şi azi nu mai are. Cum nici ea nu trecuse degeaba prin viaţă, şi-a dat seama că “necuratu” trebuie să meragă cam ca un televizor şi curioasă, căută un buton de la care să-l pornească. Uşor de zis, greu de făcut, era plin de butoane care mai de care mai ciudate.  Apăsă pe câteva dintre ele şi nimic. “Ah, gândi bunica, poate i-am făcut de petrecanie eu cu tixul meu şi cu ibricul încins.” 

 Nu-şi pierdu însă speranţa şi mai apăsă câteva butoane. De data asta gandi înainte şi îşi aminti că la telecomanda televizorului, butonul de pornire e undeva sus. Aşa trebuie să fie şi la ăsta. Mai apăsă două butoane de sus şi dintr-o dată pe ecran începură să apară chestii.

Bătrâna zâmbea, ca un copil care a făcut o boroboaţă şi n-a aflat încă nimeni. Odată aprins, femeia începu din nou să apese pe butoane, având grijă să-l ocolească pe ăla de pornire. În mai puţin de jumătate de oră ştia deja să mute de colo-colo iconiţele de pe ecran.

Ceaiul se răcise în ceaşca, baba se juca la butoane de o ora jumate şi nu dădea semne că ar vrea să-şi termine distracţia. Apăsase pe ceva şi începuse un film. Nu-i prea plăceau ei fimele, prefera politica, dar la ăsta se uita cu ochii ieşiţi din orbite şi gura căscată. Era unul din filmele pe care Răvan şi le pregătise pentru o zi petrecută singur în cuşetă. Deci da. Era un film porno, la care se uita acum bunica lui, încercând să înţeleagă ceva din ţipetele, mişcările şi aglomeraţia de pe ecran, cu mintea ei de femeie trăită la ţară şi trecută acum de 75 de ani.

Ţaţa Marioara, fina bunicii lui Razvan, o obişnuită a casei, dădu buzna în jurul prânzului, alarmată de zgomotele pe care le-a auzit venind din casa bătrânei (aceasta din urmă nu gasise de unde să dea aparatul mai încet). O găsi pe aceasta, cum v-am spus, cu ochii ţintă în ecranul laptopului, ca atunci când s-a transmis Revoluţia la televizor acum 20 de ani.  

Cele doua femei urmariră în continuare foarte interesate ce se petrecea în film. Ba chiar au vrut să-l vadă şi pe urmatorul, dar cum acesta era un film de groază şi erau ele destul de speriate, au abandonat.

Ţaţa Marioara, mai versată (văzuse ea laptop din ăsta la primarie, unde era femeie de servicu), deschise altă iconiţă, cu videoclipuri, apoi alta, plină cu poze de data asta. Şi se distrară babele ascultând muzică şi privind la poze cu tineri petrecăreţi, unul chiar deghizat în femeie, de nici nu ştiură cum trecu timpul. Nu-l recunoscură pe Răzvan în poze, desigur, aveau mintea spălată de la filmul de mai devreme.

Aşa le găsi Răzvan pe amândoua, hlizindu-se cu feţele în calculator, într-un frig de crăpau pietrele, căci bunica uitase de ceai, de foc, de mancare, problemele cu stomacul, de tot…

Băiatul şi-a dat seama că a uitat Asus-ul la bunica şi a vrut să se întoarcă imediat, numai că trenul a oprit prima dată abia dupa trei ore. A coborat  în prima staţie, şi a luat imediat un tren înapoi şi iată-l acum, după mai bine de 6 ore din nou la bunica. Se aşteptase ca aceasta nici să nu fi băgat de seamă că el a uitat laptopul, însă nu a fost deloc aşa.

A întrebat-o doar ce a facut în tot timpul acesta şi bătrâna i-a povestit, sărind desigur peste partea cu ibricul, tixul si filmul deochiat.  Cum ceasul era abia două după-amiază şi bunica găsise butonul de start în jur de  opt dimineaţa Razvan a înteles că şi-a salvat jumatate din baterie şi că va putea folosi calculatorul încă 6 ore de acum în colo.

Îşi luă, din nou, la revedere de la bunica şi promise, la rugaminţile acesteia că-i va aduce odata şi ei un aparat din ăsta, pe care să i-l lase aici, să-şi mai alunge şi ea urâtul cu el.

……………………………………………….

Acest articol este scris pentru prima probă de concurs la SuperBlog 2009.