Dimineaţă devreme, Răzvan şi-a aruncat în viteză rucsacul în spate, şi a plecat grăbit de la bunica, despărţindu-se doar printr-un sărut scurt şi lasând-o pe bătrână din nou singură cu amintirile ei, în satul depărtat de munte, dar promiţându-i acesteia că va reveni să o vadă curând.
Se va întâmpla mult mai repede decât se aştepta el, dar despre asta mai târziu.
Acum îl aşteptau cca. 12 ore de mers cu trenul şi baiatul era mulţumit că laptopul Asus UL30, primit cadou de la tatăl său acum o lună, îi va ţine companie, datorită bateriei care-i oferă autonomie pe toată durata călătoriei. Îşi pregătise pentru drum două filme, pe care le va vedea la rezoluţie HD. În drumul către gară băiatul chiar se gândea că laptopul lui, care cântarea doar 1,5Kg, nici nu se simte în rucsac.