fără toane

Aseara un om aproape s-a stins sub ochii mei.

O femeie din Adjud a fost adusa cu o ambulanta la spitalul Baltazar si internata  pe o jumatate de pat cu altcineva. Femeia avea un anevrism si era nevoie sa stea cat se poate de linistita pentru a preveni orice complicatie.

Jumatatea de pat pe care o primise era in salonul matusii mele care este deasemenea intr-o stare grava. Va spun asta ca sa intelegeti ce cautam eu acolo.

Femeia vorbea cu noi si ne spunea cum a fost adusa cu ambulanta, cum o sa vina maine baiatul ei si cum doctorii nu prea stiu de capul lor si nu-ti spun ce si cum sa faci. Era nemultumita ca nu i s-a spus decat sa sea linistita si sa nu incerce sa paraseasca patul sub nici o forma.

Bineinteles ca toti am inceput sa ne dam cu parerea despre doctori, cum ca-s cu ochii doar pe luat bani, ca nu-i prea intereseaza de pacienti si ca ei niciodata nu au timp.  In timp ce vorbeam femeia ne spune ca ea vrea sa mearga la baie. O asistenta a zis ca-i va pune o sonda urinara si nu e nevoie sa mearga la toaleta, mai ales ca doctorul i-a spus sa nu se dea jos din pat.

Nu a fost de inteles, ea s-a simtit in putere si pur si simplu a plecat la baie. A revenit un pic palida si ne-a spus ca a si vomat. S-a asezat din nou pe pat si in clipa urmatoare a adormit. Asistenta care venise sa-i monteze sonda a vazut ca ceva nu-i in regula si a chemat medicul. Acesta a constatat ca anevrismul i se sparsese si ca urmarile vor fi dintre cele mai grave. Au luat-o imediat cu un pat mobil si au dus-o la reanimare cred… ca de aici ni s-a rupt filmul.

Am ramas toti (erau circa 13 persoane in salon) ca prostii. Incet, incet au reinceput discutiile si parerea unanima a fost: domnule, cand doctorul iti spune o chestie, ai face bine sa-l asculti ca stie el de ce spune.