Aseara un om aproape s-a stins sub ochii mei.
O femeie din Adjud a fost adusa cu o ambulanta la spitalul Baltazar si internata pe o jumatate de pat cu altcineva. Femeia avea un anevrism si era nevoie sa stea cat se poate de linistita pentru a preveni orice complicatie.
Jumatatea de pat pe care o primise era in salonul matusii mele care este deasemenea intr-o stare grava. Va spun asta ca sa intelegeti ce cautam eu acolo.
Femeia vorbea cu noi si ne spunea cum a fost adusa cu ambulanta, cum o sa vina maine baiatul ei si cum doctorii nu prea stiu de capul lor si nu-ti spun ce si cum sa faci. Era nemultumita ca nu i s-a spus decat sa sea linistita si sa nu incerce sa paraseasca patul sub nici o forma.
Dimineata m-a trezit telefonul. Telefonul meu. Suna in alta camera si vroia sa trezeasaca un singur om. De fapt un omulet. Omulet care nu oprea telefonul si acesta suna din nou din doua in doua minute. 😀 Pana la urma s-a oprit. Era ora 6.45.