Ne nastem ca sa devenim cineva. Suntem crescuti in spiritul asta, sau cel putin asta era tendinta in anii ‘80, cand eu eram copil.

“Ce vrei sa te faci cand vei fi mare, puisor?” era laitmotivul intalnirilor cu matusile si prietenii parintilor. Raspundeam invariabil “politista”. Aveam un spirit justitiar foarte dezvoltat, alimentat probabil de filmele chinezesti , gen “ Biciul fermecat” sau “Sora 13”. Am tinut-o asa pana l-am cunoscut pe Garcea. Locuia la doua blocuri de noi si avea un baiat in clasa cu mine. Copilul se amuza teribil pe spinarea tatalui si ne povestea tot felul de mascari in care era implicat batranul lui. Intr-o zi ne-a spus ca la o intrebare venita din partea copilului de genul “Tata, Berlin este capital Germaniei Federale sau Democrate?” omul i-ar fi raspuns degajat “Nu stiu tata, ca noi nu lucram cu nemtii”. Respectul pentru tagma militieneasca mi-a scazut proportional pe masura ce tot aflam astfel de povesti. Colegul meu nici nu banuia ca din vina lui m-am reorientat pentru o vreme spre medicina. Citeste mai departe