Asa cum v-am amenintat, dupa ce am scris repede un cuvant inainte ca sa zic asa, despre cum am gasit redactia si fetele, am trecut la primul articol de rubrica, ca sa zic asa.
Despre ce putea sa fie acesta daca nu despre mame si copii? Ei bine, luati de cititi Mamele cool isi duc copiii in vacante la bunici si veniti cu propuneri de imbunatatire. Daca comentariile voastre taie in carne vie, scrieti aci 🙂 , daca sunt insa constructive si ajutatoare va rog sa le scrieti acolo.
Multumesc!
Acum doi ani fetele isi doreau mult un suflet de animal care sa le anime curtea. Mama nu suprorta cateii si cum pisic mai avusesem si-i stiam metehnele, ne-am hotarat pentru acesta din urma.
Cum noi stam la casa, se presupune ca pisicul urma sa iasa din casa asa ca trebuia sa luam un pisic vagabond, caruia sa-i fie usor sa socializeze cu pisicile de prin vecini. N-a fost sa fie.
A venit sotul intr-o zi cu un pui de bisica birmaneza, absolut adorabil. I-am luat tot ce-i trebuia si am inceput convietuirea la comun. Am stabilit ca e fetita si i-am pus numele Sisi.
Eram prin clasa a saptea si imi intrase in cap ca trebuie sa invat sa gatesc. In rest le stiam pe toate. 😀
Am urmatrit-o pe mama cum face mancarea de cartofi si am bagat de seama ca e simplu. Tai o ceapa, o calesti un pic in ulei, adaugi apoi apa si cartofii, iar cand sunt aproape fierti, pui doua linguri de bulion si o potrivesti de sare. Gata mancarea. Mai greu mi se parea sa aprind aragazul. 🙂
Intr-o zi mi-am luat inima in dinti si pentru ca era miercuri m-am hotarat sa fac mancarea asta de post. Totul a mers snur. Am terminat repede, am curatat bucataria si foarte mandra de fapta facuta, am plecat in vizita la bunica. Bunica, pentru ca era iarna, locuia la sora mamei in alt cartier. Vara statea in casa ei de la tara unde ne petreceam vacantele.
Am ajuns la bunica si am inceput sa ma laud ca am facut mancare. Ea m-a privit ingrijorata si prima, da’ absolut prima intrebare pe care mi-a pus-o a fost: “Ai oprit maica focul cand ai terminat?” Continue reading Mini-gospodina
Am vazut asta la InnOcente si am facut testul. 😉 Ei i-a iesit mai misto. 🙁 Mie mi-a rezultat asta desi nu am trisat:
Mai rari sefi care sa fie iubiti de angajati, desi asta si reciproca ar trebui sa fie general valabile. Nimeni sa nu fie obligat sa lucreze, indiferent din ce postura, cu cineva pe care nu-l place. Evident asta s-ar intampla #inlumeaperfecta. Cum nu traim acolo, cum nu traim nici macar intr-o lume normala, nu ne ramane decat sa incercam sa ne intelegem cu sefii.
Indiferent ce faci tu acum, daca ai lucrat undeva vreodata, ai avut cel putin un sef. 😀 Cum, inca mai dai socoteala unui sef? Nu-i bine, insa s-ar putea sa nu fie nici rau. 🙂
Sa ne gandim la un lucru bun pe care il putem spune despre sef si la un lucru rau. Nu, nu la mai multe lucruri rele, stiu ca exista, sa ne limitam la unul rau. Daca ai de spus mai multe bune legate de sef da-i drumul, sa auzim si noi si sa ne bucuram ca exista. Incep eu:
Una rea:
Cand un copil timid iti spune,
Mamuca scumpa te iubesc,
Esti tot ce am mai scump pe lume
Si viata lunga iti doresc!
Tu mama, te apleci senina,
Il mangai tandru, dragastos,
Si-i spui incet, cu vocea plina:
Copile, tu sa cresti frumos!
Cand peste ani copilul vine
Si iti ureaza La multi ani!
Surade inima in tine,
Stiind ca-i puntea peste ani.
Intrucat multa lume s-a dat la fund cum s-ar zice, respectiv coana zoitzica e la mare, beti nu se simte bine, Joakerstyle e in concediu si nici locatia nu a fost stabilita definitiv, declar oficial ca nu se mai tine intalnirea de miercuri.
Acum in aceeasi ordine de idei, eu as manca o ciocolata de la Jock de rock si m-as vedea neaparat cu Sabina si Cristian, daca nu pentru altceva macar sa le dau cartile 🙂 asa ca daca si voi sunteti deacord, zic sa ne intalnim La scena, aici pe Calarasi colt cu Mantuleasa, incepand de la 17.30. Daca se poate si doriti. Daca nu, nu moare nimeni si ne vedem saptamana viitoare miercuri, mai multi si cu forte mai proaspete. 🙂
Ce ziceti?
Aseara am fost la film, intr-o sala cu 100 de bloggeri la Libbery Mall. Multumesc Arhi pentru invitatie!
Am vazut Transformers- Razbunarea celor invinsi si ma declar multumita de film. Nu-s fan Transformers, insa roboteii aia au niste schimburi de replici pur umane, rupte din realitatea cotidiana. Au fost doua ore de relaxare in care am ras puternic la cateva faze.
Nu-i cazul sa va spun ca efectele speciale sunt spectaculoase. Spielberg s-a intrecut pe el si de data asta. Parerea mea este ca filmul merita vazut. La cinema.
Fusese corijent de doua ori in viata. Prima data in clasa intai, cand invatatoarea accea mica si uscativa, de ziceai ca-i un copil de-a opta, a refuzat cu incapatanare sa-l treaca la desen. Auzi tu, la desen! Niciun copil de clasa intai nu mai ramasese vreodata corijent. Ceea ce o nemultumise pe uscativa era faptul ca el facea desenul negru. Simplu. Colora foaia in negru. Cand era intrebat ce reprezinta, spunea intruna, mister. Invatatoarea l-a avertizat mereu ca, daca nu dezvaluie intr-un desen misterul, nu trece clasa. A inteles asta doar vara tarziu, cand ceilalti baieti munceau cu parintii la camp si el mergea la scoala. A stiut ca misterul il ajuta sa scape de munca si a mai inteles ca invatatoarei ii place sa-l invete carte. A trecut de clasa intai, pictand un om chel cu haine lalai, trei fire de par in cap si pantofi cu varfuri indreptate in directii diferite.
De a doua corijenta nu-si mai amintea cum o trecuse, stia doar ca fusese mult mai tarziu in anii terminali, cand profesorul de franceza il vazuse sarutand o fata, in curtea scolii. L-a lasat corijent, dar la trecut clasa pana la urma. Macar daca fata ar fi meriat, insa era urata si rea, iar el o sarutase pentru ca pierduse un pariu.
Acum era si el profesor de logica si nu intelegea cum un elev care are note bune la toate materiile va ramane corijent tocmai la logica. Inexplicabil. Si totusi atat de logic. Nu, nu-l va trece….nu merita. Ce-i pasa lui? Nu merita si basta.
