Primul job

Unii dintre noi incep sa lucreze  inca din studentie (liceu 😀 ) iar altii nu-si gasesc un job nici dupa multi ani de cand si-au terminat studiile.

Unii ar munci orice, pentru ca n-au incontro sau pentru a sti sa faca cat mai multe lucruri, pentru a se putea intretine sau pentru ca vor sa inceapa de jos,  iar altii vor sa fie direct manageri, fiinca pentru asta s-au pregatit atatia ani in scoala si atunci prefera sa astepte pana-si gaseasc slujba de vis.

Important este sa stii ce vrei, sa stii ce-i mai bine pentru tine, sa stii unde vrei sa ajungi si sa-ti urmezi visul, no matter what.

Primul meu job a fost legat de comert (eram la liceul economic 😀 ) si pe timpul verii m-am angajat la o terasa in Targoviste, cu gandul ca din banii castigati sa-mi iau in toamna cele mai misto cizme posibile, vazute intr-un catalog adus de cineva din Italia.

Am lucrat acolo doua luni batute pe muchie, a fost super fun pentru ca Targovistea este un oras destul de mic, astfel incat ne cam cunosteam intre noi, iar cu patronii terasei eram si prietena si  lucrau cot la cot cu mine si cu alte doua fete.

In iarna aia am avut pentru prima data in viata mea, doua perechi de cizme in acelasi timp, una luata de parinti de la Muntenia (magazinul universal din Targoviste) si una adusa de cineva din Italia.

Mi-am amintit de asta ieri cand am urcat in pod incaltamintea mea de iarna de anul acesta si am avut nici mai mult nici mai putin de 12 cutii.  🙁

(Visited 76 times, 1 visits today)
nina

@Coana zoitzica- nu ne plateste bre cu cizme, le primesc eu cadou ;;)
@Nicu- De obicei le dau cand nu le mai incalt, dar sa stii ca eu le incalt pe toate pe rand si am si cizme de 3 ani, pe care le-am purtat si anul asta. E adevarata vorba aia ca daca ai mai multe perechi te tin mult mai mult incaltarile. 🙂
Da’ io ziceam de joburi, voi ce-ati lucrat la inceputuri?

Darael

Asa, spune tot.
Am vazut ca ai terasa, acum stim ca ai si pod… de cizme ce sa mai spun 😉 ? Esti o mica bogatasa.

Era vorba de munca ?
Cui ii pasa de munca ? intreb eu cu mare intelepciune jucandu-ma cu trafaletul 😀

ioana

:))))) in comert, acuma am citit atenta :)))
Asta e ca bancul ala “Bula, ce e tatal tau? Disk-jockey la Mistic Club, doamna… Adica? Cantor si clopotar la biserica”, sau ca celalalt “Ioana e Director Executiv. Adica? Adica ea e director si da ordine, iar apoi executa tot ce a ordonat directorul”

nina

@Darael- Tu nu mai termini bre cu reovarea asta. Bag seama ca iti place ce faci, daca o tot lungesti. 🙂
@Ioana- buei acu’ si cu tine, cum ai fi vrut sa scriu, “legat de alimentatia publica”? 😀
@Cristian- zau ca suna super cuvantul asta “procuror” 🙂

Nicu

@ Nina

Mai eu recunosc ca am fost un comod si un boem pana pe la 23 de ani(final de facultate).Adica am stat pe bani lu’ tata. Dupa care cred ca am lucrat in imobiliare vreo doua luni. Abia urmatorul job a fost ceva serios.

nina

@Nicu- Mai multi prieteni de-ai mei au inceput cu imobiliare si abia apoi si-au luat un job mai serios. Nu stiu cum e acum dar la vremea respectiva sa fii agent imobiliar era ca si cum ai fi lucrat la “cooperativa munca in zadar”. Se lucra besmetic si nu se castiga nimic.

Ada

Eu am inceput sa lucrez in timpul facultatii, eram promoter. Apoi, dupa ce ma terminat, am lucrat in industria alimentara un an jumatate, un an jumatate pe marketing la o firma cu arhive si din octombrie lucrez in domeniul medical, unde sunt multumita. 😀

nina

@Ada- si eu am lucrat ca promoter, dar asta mai tarziu in facultate. Tie tie se potriveste domeniul medical, asa dupa cat imi dau eu seama. 🙂
@Nicu- Exact. Nu-mi spune ca ai si vandut ceva.

stelian

munca…imi amintesc ca si eu am prestat din liceu. si am trecut prin nenumarate meserii, de la incarcator descarcator pana la ospatar :-)) moment in care-mi bagam degetele in ciorbele pe care le serveam… evident din greseala… eram cam stangaci. oricum eu nu am ajuns inca la 12 perechi de cizme… de fapt daca ma gandesc nu am 12 perechi de incaltari per total :-))

nina

@Ioana- nu trebuia sa cauti, era suficient sa dai click pe sigla google (cu pata aia maro) cum spui tu. A fost asa, cu ocazia prezentarii Idei (scheletul exista intr-o colectie particulara inca din 1980), um mamifer care se zice ca face legatura intre om si maimuta si acopera veriga lipsa din teoria evolutionista a lui Darwin.
Este singurul schelet de mamifer găsit vreodată aproape complet. Până acum, cercetătorii aveau doar fragmente de oase ale animalelor din acea perioadă. Ida s-a păstrat în proporţie de 95%. Asta înseamnă că oamenii de ştiinţă pot afla totul despre viaţa mamiferului, cum se mişca, ce mânca. Scheletul Idei este atât de bine păstrat încât cercetătorii au reuşit să stabilească şi ce mâncase animalul înainte de a muri: nişte fructe.:)

nina

@stelian – aha, deci tu erai ala care aducea ciorba cu mana in farfurie, ha?
Cat despre incaltari, nici tu nu esti departe de mine, pun pariu ca nu ai numarat paucii, slapii etc.

nume de cod 29

Primul meu job a fost unul de vis. Am renuntat insa, cineva trebuia sa creasca copilul. Dar nu-mi pare rau! Cand ma uit la minunea mea de fata imi dau seama ca a meritat tot efortul.
Las’ ca am acum un job super tare! Nu radeti, ca nu glumesc! Am niste colegi extraordinari. Cu sefii e mai naspa, dar pentru colegii mei sunt sigura ca m-ati invidia cu totii. 😀
La mine situatia cizmelor e naspa. Dupa ce am facut curatenia de primavara, am pastrat o singura pereche. 🙁 In schimb am bocanci! 😀

nina

@nume de cod 29- ce dragut sa vorbesti asa de….colegii tai. 😀 Asta una la mana si a doua, eu cand am zis 12 cutii n-am zis bre cizme, am zis incaltaminte de iarna, care consta in:
– cizme negre fara toc;
– cizme maro fara toc;
– cizme negre cu toc;
– ghetute maro cu toc;
– ghetute negre cu toc;
– ghetute negre fara toc;
– ghetute gri cu toc;
– bocanci de munte;
– bocanci de bot mare rotund;
– bocanci rosiicu bot mare rotund; 😀
– cizme gri din piele intoarsa;
– cizme negre din piele intoarsa cu talpa ortopedica.
🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

nume de cod 29

Pai zi asa, bai nene, ca daca se pun bocancii si doua perechi de ghetute pe care le am de nunti, inmormantari, divorturi, mai am si eu oarece incaltaminte… la fo 5-6 perechi. 😀

nina

@nume de cod 29- eu ziceam ca am multe perechi fata de alte vremuri, nu fata de alti oameni din ziua de azi, sigur si voi aveti gramezi, gramezi de incaltari. 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.