(daca ai pierdut inceputul povestii)

Baiatul visa inca, in dimineta cand pleca cu mioarele spre pasune. Mama ii pusese in traista un colt de paine, o bucata de slana si un bot de branza. Mai avea pe langa traista si un toiag. Orice cioban care se respecta are un toiag bun. Ion era deci pe calea cea buna. Acesta (toiagul) avea sa il ajute sa conduca turma de oi in directia dorita de el si avea sa-l apere de juvinele padurii. 

Nu se indepartara prea mult de casa si Ion isi dadu seama ca il urma si Matei, nebunia de caine, care il insotea pe unde se ducea, un caine foarte destept,  care nu-l daduse de gol timp de o luna de zile cat baiatul studiase in grajd. 😀

Ion s-a bucurat nespus, Matei ii va fi de un real folos in periplul asta, mai ales ca baiatul nu avea nici un fel de experienta cu oile.

Au coborat valea Buzaului fara exeperiente neplacute, au traversat apoi raul pe podul vechi de lemn si au intrat cu oile in padure. Ion stia ca daca merge drept, in cateva ore va iesi cu animalele la pasune, in partea cealalta a padurii. Inaintau cu greu, pentru ca padurea era deasa, oile se poticneau si trebuiau indemnate sa inainteze.

Soarele era acum aproape de amiaza, baiatul dadea semne de oboseala si ar fi vrut sa se opreasca putin. Ii spuse gandul lui Matei, ii rupse si acestuia o bucatica din painea lui, Continue reading Ion- finalul