Acu’ un an si jumatate, o colega a venit la serviciu plangand. Copilul ei avea urgent nevoie de transplant de sange. Mult sange. Spitalul spunea ca el are sanse mari sa traiasca, daca i se face aceasta transfuzie, numai ca nu exista sange.
Auzim mereu chemari de genul celei facute de Nicu aici, care incearca sa ne trezeasca cumva, sa ne spuna ca sta in puterea noastra sa facem ceva, ca este foarte simplu, ca ne poate face chiar bine (daca nu fizic, psihic cu siguranta), ca nu ne costa nimic, ba dimpotriva (castigi o zi de concediu platit, un abonament gratuit pe mijloacele de transport in comun pe o zi si 10 sau 7 bonuri de masa) asta de fiecare data cand mergi sa donezi. Ti se fac si analize gratuite pentru a depista grupa de sânge, Rh-ul, hepatita B si C, HIV, sifilis, hemoglobină.
Sa reluam povestea. Ne-am mobilizat in firma exemplar si desi nu suntem multi, cred ca s-au umplut vreo trei masini de oameni. Ne-am dus la Institutul Roman de Hematologie pe undeva pe langa Piata Victoriei, dar voi puteti sa va orientati aici si sa mergeti unde va e mai aproape.
Desi mergeam sa ajutam un om (sau mai multi) aflati in suferinta, totul s-a desfasurat intr-o voie buna greu de descris, caterinca tipic romaneasca si-a spus cuvantul si cand am fost invitati acolo inauntru, ne-am intins confortabil pe niste paturi- fotolii, am fost serviti cu suc si dulciuri, nici n-am mai bagat de seama ca aveam in mana un ac prin care se scurgea sangele intr-o punga asezata pe un cantar, sange care a curs rapid (bine, mie mi-a sunat telefonul la inceput si pana am terminat de vorbit deja imi scosesera acul din mana). 🙂
Una peste alta ne-am simtit cu totii foarte bine pentru ca am putut sa ajutam un om (poate doi 😀 ) iar unii dintre noi si-au facut apoi un obicei din asta. Din pacate pentru mine, nu am greutatea necesara pentru a deveni donator permanent. Trebuie sa ai, minim 58 de kg. Asa e la Institutul la care am fost noi, am auzit insa ca in alte locuri, daca ai peste 50 de km si o stare fizica buna este ok. Pe mine m-au primit atunci pentru ca mi-am bagat cheile de la masina si telefonul in buzunare cand m-au cantarit si imi mai trebuiau doar vreo 2kg. A contat mult faptul ca donam pentru cineva anume, adica nu aveam sa vin regulat. Desigur, cand voi ajunge la greutatea necesara (dupa felul in care mananc cred ca mai sunt doua saptamani) pot sa-mi fac un obicei din asta. Se poate dona din nou dupa o pauza de 72 de zile.
Intregul proces dureaza o jumatate de ora, din care timpul efectiv in care donezi este de doar 7-8 minute. Daca te gandesti ca doar o jumatate de ora din viata ta, poate face cat viata intreaga a unui bebelus, sau a supravietuitorului unui accident, a unei mame sau a unui frate, ai putea decide sa-ti faci timp pentru a salva o viata.
Baiatul din povestea mea e bine sanatos. Cum credeti ca ne-am simtit noi, cand mama lui ne-a spus ca e acasa sanatos si ca ne multumeste din suflet, pentru sansa la viata pe care i-am dat-o?
E tragic ca doar un moment neplacut ne face sa constientizam importanta gestului civic pe care ar trebuis sa-l facem. Eu sunt un caz fericit ca o emisiune mi-a aprins beculetul, care totusi palpaia ( am mai aut incercari nereusite de a merge la un centru de donare sange)
@nicu- mare dreptate ai, insa dupa cum vezi, pana nu se intampla ceva unui apropiat, cunoscut, nu se misca nimic. Insiferent din ce motiv te duci acolo, dupa ce se termina procesul de donare (care spuneam ca dureaza cu totul 30 de minute) stai si te intrebi: “Oare de ce n-am facut asta pana acum?”