La ei in sat toata lumea avea oi. Nu multe, cel mai avut dintre sateni sa fi avut 50. Daca vara acestea erau date la ciobani, iarna fiecare taran trebuia sa-si vada de oile lui. 🙂

Lui Ion nu-i mai placea scoala. Nu-i placuse lui niciodata si cu atat mai putin acum, cand trecuse in clasa a patra si asteptarile domnului invatator Neculai Munteanu erau din ce in ce mai mari.

O luna intreaga copilul n-a mai dat pe la scoala. Pleca de acasa, isi lua la revedere de la parinti si  in loc sa ia drumul scolii, facea ocol cramei si ajungea in grajd. Aici statea dupa usa patru ore batute pe muchie pana il auzea pe Costica Mortu, colegului lui de scoala si de suferinta, ca striga in gura mare pe ulita ” La revedere ba Ioane, ne vedem mai tarziu.” Acesta era un semn al baietilor, ca sa stie astfel Ion cand sa iasa din ascunzatoare.

O luna de zile a tinut toata tarasenia, pana i-a trimis vorba invatatorul lui  Ene Negrescu, tatal lui Ion, ca il asteapta urgent la scoala. Baiatul  nu stia nimic de asta.

Isi lasa Ene treaba neterminata in miez de zi si pleaca spre scoala sa vada ce-o avea invatatorul cu el. Omul nostru cam banuia ceva, cum c-ar fi vorba de baiatul lui, Ion, pe care in ultimul timp il vazuse mai fericit ca niciodata. 🙂 Pesemne ca baiatul a prins a intelege invatatura si acum domnul Munteanu avea sa-l anunte ca Ion al lui Continue reading Ion