fără toane

Prima data, mi-a spus asta instructorul cu care am facut scoala de soferi: “Hai Nina ca mergi bine. Cand te-am vazut la inceput cum te uitai la volan, am crezut ca nu scot eu sofer din tine, orice as face.” 😀

Apoi mi-a spus-o foarte elegant politistul cu care am dat examen: “Pentru ca azi e 8 martie, hai sa zicem ca, ati luat permisul domnisoara.”

Nu va mai spun cum mi-au comunicat cat de bine conduc, pe rand, parintii, fratele, colegii de liceu si facultate si mai tarziu sotul si apoi patronul de la prima firma care a avut curaj sa-mi dea masina pe mana. Cert e ca au pastrat stilul, iar eu am primit de fiecare data “felicitarile” cu un zambet larg de multumire pe fata.

Tin minte cand mi-am luat prima mea masina (adica pe carte si talon scria Nina Costea). Doamne ce mandra mai eram. Cum adica ce masina era? Oltcit, a mai tare masina din vremurile alea. Mergeam intr-o zi cu ea pe Pantelimon, si sotul meu a vrut sa opresc putin la Dacia (un magazin de piese si accesorii auto, care nu stiu daca mai exista). N-am reusit sa opresc, pentru ca mi-a spus prea “din scurt”. In perioada aia trebuia sa stiu de acasa ce traseu aveam si sa nu ma abat de la el sub nici o forma.

Intre timp m-am mai “specializat”  si dupa cativa ani de soferie am reusit sa-mi bag singura masina in garaj. Adica am invatat cum se deschide usa la garaj. 😀

Ehehe, dar anii au trecut si acum, chiar sunt un sofer bun. Cine nu ma crede, e invitat la o plimbare la sosea….  🙂